România nu ar trebui să adopte euro pentru că nu ar avea de ce, a declarat George Friedman, unul dintre cei mai influenţi politologi şi preşedintele Stratfor, organizaţie care oferă analize geopolitice la nivel mondial. El nu a explicat însă ce să facă România ca să meargă spre nivelul de dezvoltare economică din zona euro, unde salariul mediu este de 2.200 de euro pe lună, faţă de 400 de euro în România, fără să intre în zona euro.
“Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo”, a declarat Friedman, citat de Mediafax, în cadrul unei conferinţe susţinute la BNR unde de faţă erau premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Odată cu intrarea in Uniunea Europeană în 2007, România şi-a stabilit ca ţintă adoptarea monedei unice europene în 2015, dată care nu va mai fi respectată din cauza apariţiei crizei economice.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii