România, marginal peste Estonia la inflația anuală 

Autor:

Dan Palangean
2025-03-24 08:56

România a păstrat în februarie 2025 a doua poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă, avansul prețurilor (5,2% după metodologia europeană)ne-a poziționat sub Ungaria (care a rămas la 5,7%) dar marginal peste Estonia (5,1%, cu un salt brusc de la 3,8% anterior). Urmează Croația (4,8%), Belgia (în staționare la 4,4%), Polonia (4,3%, la fel ca în ianuarie) și Slovacia (4,1%).

Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul UE, inflația anuală a fost în februarie 2025 de 2,7%, în scădere marginală față de 2,8% anterior și după ce consemnase în septembrie 2024 cea mai mică valoare din ultimii ani (2,1%). Zona Euro a înregistrat o diminuare ceva mai pronunțată (2,3%, după 2,5% anterior, dar semnificativ peste 1,7% la finele trimestrului al treilea de anul trecut).

Pe Zona Euro, cea mai mare contribuție la inflația anuală a venit pe segmentul de servicii (+1,66 puncte procentuale), urmat la mare distanță de mâncare, alcool și tutun (+0,52 pp) și bunuri industriale (doar +0,14 pp, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit), în timp ce influența energiei a fost foarte redusă (+0,01 pp). 

În 14 state (printre care și România) indicele anual al prețurilor a scăzut în luna ianuarie 2025 iar în 7 state a crescut. Cele mai mari creșteri ale indicelui anual de prețuri din februarie 2025 anului curent s-au înregistrat în Estonia (+1,3 pp), Suedia (+0,8 pp), Danemarca și Letonia (+0,6 pp). La polul opus, scăderile cele mai importante s-au regăsit în Franța (-0,9 pp), Cipru (-0,6 pp) și Luxemburg (-0,5 pp)ț

În context, ar trebui să luăm aminte că trendul de creștere a inflației la nivel european a fost stopat dar variațiile semnificative nu sunt excluse. Efectul de bază a jucat un rol major (vezi cazul Ungariei, care a urcat în ultimele cinci luni de la 3% la 5,7% sau al Bulgariei, de la 1,5% la 3,9% în același interval de timp). 

De reținut și evoluția din Polonia (economia cea mai apropiată ca structură de a noastră), care a păstrat valoarea de 4,3% (cu variații relativ mici a ținut aproape de pragul de 4% în ultimele șapte luni), după o creștere cu 0,4 pp în prima lună a anului curent. Cehia a mers similar cu noi dar pe un palier mai scăzut (de la 2,9% la 2,8%).

Una peste alta, per total UE, tendința generală a fost de stabilizare sub nivelul de 3%, dată de cele mai mari trei economii ale Zonei Euro (Germania a coborât la 2,6%, sub cele 2,8% consemnate în cele două luni precedente iar Franța a înjumătățit inflația anuală, ajungând la doar 0,9%), în timp ce Italia a păstrat nivelul de 1,7%. 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Statistici

România, marginal peste Estonia la inflația anuală 

România a păstrat în februarie 2025 a doua poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,1 puncte procentuale față de... detalii

România, a doua țară din UE ca pondere a salariaților cu venituri mici

România este a doua țară din UE ca pondere a salariaților cu venituri mici, potrivit datelor analizate și publicate de Eurostat pentru anul 2022. Cu un nivel de 23,9%, adică... detalii

România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024

România s-a situat în T2 2024 pe locul al treilea în UE la creșterea costului muncii, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +15,0%, țara noastră a fost... detalii

Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB

În 2021, cheltuielile cu pensiile s-au ridicat în România la 8,8% din PIB, ceea ce plasează țara noastră pe locul 19 din cele 27 state membre UE. Conform analizei publicate... detalii