Romania a avut cea mai mare crestere economica din UE in trimestrul patru din 2013

Autor:

Bancherul.ro
2014-03-05 21:18

Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creștere de 5,1% în ultimul trimestru al anului trecut comparativ cu perioada similară a anului 2012, acesta fiind cel mai mare avans anual înregistrat de o țară membră a Uniunii Europene, potrivit unor estimări revizuite publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citat de Agerpres.

Comparativ, în ultimul trimestru al anului trecut, Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică anuală de 1,1% iar zona euro un avans de 0,5%.

România se situează pe primele locuri în UE și în ceea ce privește creșterea economică din trimestrul patru 2013 față de precedentele trei luni, cu un avans al PIB-ului de 1,5%, fiind devansată doar de Suedia (1,7%) și Cehia (1,6%). Potrivit Eurostat, în perioada octombrie-decembrie 2013, expansiunea economiei zonei euro a accelerat la 0,3%, după un avans de 0,1% în trimestrul precedent, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creștere de 0,4%, după o expansiune de 0,3% în trimestrul trei din 2013.

Potrivit INS, Produsul Intern Brut estimat pentru întregul an 2013 a fost de 631,130 miliarde lei prețuri curente. Cele mai importante contribuții la creșterea PIB în 2013, comparativ cu 2012, le-au avut industria (+2,3%), cu o pondere de 30% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,1% și agricultura, silvicultura și pescuitul (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,6%), și al căror volum de activitate s-a majorat cu 23,4%.

În ultimul trimestru din 2013, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 5,2% pe serie brută și cu 5,1% pe serie ajustată sezonier față de aceeași perioadă din anul anterior. Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul patru 2013 a fost de 193,158 miliarde lei în prețuri curente. Comparativ cu trimestrul trei din 2013, în T4 Produsul Intern Brut a fost mai mare cu 1,5%, în termeni reali și s-a cifrat la 164,537 miliarde lei prețuri curente.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii