RBS ar putea vinde operatiunile din Romania

Autor:

Bancherul.ro
2009-02-23 10:01

Banca britanică Royal Bank of Scotland (RBS), controlată de stat şi cu activităţi şi în România, ar putea separa operaţiunile în două entităţi, o “bancă bună” şi una “rea”, ultima incluzând şi afacerile de retail din estul Europei, ce ar urma să fie vândute, relateaz㠓Times”, preluat de NewsIn.rnrnStephen Hester, directorul executiv al RBS, ar urma să prezinte planul în această săptămână, după ce va anunţa cele mai mari pierderi ale unei companii britanice din istorie, de până la 28 de miliarde de lire sterline.rnrnRBS va reduce costurile anuale cu peste un miliard de lire sterline, acţiune ce ar presupune concedierea a aproximativ 20.000 de salariaţi, dintre care mai mult de jumătate din Marea Britanie.rnrnPărţi mari ale diviziei de bancă de investiţii vor fi vândute sau închise. Operaţiunile din Asia şi cele de retail din Europa Centrală şi de Est vor fi, de asemenea, vândute.rnrnToate aceste operaţiuni vor fi incluse într-o “bancă rea” în interiorul grupului, care va raporta rezultatele financiare separat. De asemenea, RBS va depune active toxice de cel puţin 200 de miliarde de lire sterline în cadrul planului guvernamental de protecţie a activelor, o schemă de garantare controversată, menită să protejeze băncile de alte pierderi.rnrn”Banca bună” va cuprinde activităţile bancare comerciale şi de retail din Marea Britanie, SUA şi alte state unde RBS are o prezenţă importantă.rnrnVânzarea de active ar fi una dintre cele mai mari acţiuni de acest fel şi ar reduce substanţial activele din bilanţul RBS, cifrate în prezent la circa 1.000 de miliarde de lire sterline.rnrnGrupul are peste 180.000 de angajaţi în întreaga lume, dintre care 100.000 în Marea Britanie. Anul trecut, banca a redus deja numărul angajaţilor cu peste 12.000 de persoane.rnrnBanca ar urma să afişeze pierderi între 7 şi 8 miliarde de lire sterline şi deprecieri de active de până la 20 de miliarde de dolari, în urma achiziţiei băncii olandeze ABN Amro. Afacerea din România a RBS a fost preluată tocmai de la ABN şi are statut de sucursală.rnrnÎn 15 februarie, “Times” relata că RBS şi-ar putea diminua operaţiunile din România, Slovacia şi în Uzbekistan, însă ar putea păstra o reţea internaţională de bănci comerciale, în contextul unor pierderi-record de aproape 30 de miliarde lire sterline, ce vor declanşa o nouă serie de disponibilizări.rnrnRBS ar lua în consideraţie vânzarea parţială a activelor preluate de la ABN Amro, cumpărată în 2007 în cadrul unui consorţiu format cu banca spaniolă Santander şi cu banca belgiană Fortis.rnrnRoyal Bank of Scotland a fost naţionalizată în 2008 de guvernul britanic, în schimbul unui ajutor financiar de 20 de miliarde de lire sterline (34 de miliarde de dolari). Guvernul britanic a anunţat în octombrie că va recapitaliza băncile RBS, HBOS şi Lloyds TSB, oferind până la 37 de miliarde de lire în cadrul planului de salvare a sectorului bancar.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii