Raport FMI: Bancile vor avea un rol cheie in redresarea economiilor din tarile europene in curs de dezvoltare

Autor:

Bancherul.ro
2009-05-12 16:18

Recesiunea economiilor emergente din Europa va fi mai severă comparativ cu cea din statele dezvoltate, însă ţările în curs de dezvoltare vor înregistra o redresare mai rapidă anul viitor, proces în care băncile vor avea un rol cheie, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI). rnrnExperţii FMI arată, în Prognoza Economică Regională de Primăvară pentru Europa pe 2009, prezentată marţi, că recesiunea din Europa ar putea lua sfârşit în a doua jumătate a anului viitor, fiind urmată de o revenire graduală. rnrnCu toate acestea, adoptarea unor noi măsuri de politică economică, în special în sectorul financiar, este esenţială pentru stimularea acestei redresări, se arată în raport. rnrn”Măsurile adoptate pentru contracararea recesiunii profunde din Europa furnizează o fundaţie bună pentru revenirea graduală, însă este nevoie de noi acţiuni din partea autorităţilor, în special în sectorul financiar, pentru a reda încredere şi siguranţă în piaţă şi a accelera redresarea”, a declarat, într-un comunicat ataşat raportului, directorul Departamentului European al FMI, Marek Belka.rnrnCea mai severă contractare a activităţii economice se va înregistra în acest an în statele emergente din regiune, însă revenirea ar putea fi puţin mai accelerată în 2010 comparativ cu economiile avansate, consideră FMI.rnrnMăsurile la care se referă experţii Fondului vizează furnizarea continuă de lichiditate şi implicarea autorităţilor în relaxarea condiţiilor de credit, recunoaşterea credibilă a pierderilor în sistemul financiar, recapitalizarea instituţiilor viabile de către sectorul privat sau cu sprijin de la stat dacă este necesar, şi chiar îngrădirea activelor neprofitabile dacă acestea constituie o parte semnificativă a portofoliilor, preferabil prin construirea unei “bănci de pierderi”, administrată de sectorul privat cu sprijin şi finanţare de la guvern.rnrnStatele în curs de dezvoltare care au aderat la Uniunea Europeană au beneficiat de protecţie în faţa crizei, dată de legislaţia şi instituţiile comunitare, însă au resimţit efectele recesiunii mondiale, se mai arată în raportul FMI. Astfel, restrângerea artificială a spread-urilor obligaţiunilor dată de statutul de stat membru UE în pofida vulnerabilităţilor ridicate ale economiilor a dispărut, iar diferenţele dintre caracteristicile economic ale ţărilor din regiune s-au accentuat şi au ieşit în evidenţă.rnrnSectorul bancar a jucat un rol cheie pe pieţele emergente în perioada premergătoare crizei şi va influenţa semnificativ şi viteza cu care aceste state vor ieşi din recesiune, potrivit raportului FMI.rnrn”Pe termen scurt, recapitalizarea băncilor pare inevitabilă, pentru a evita recesiuni prelungite, iar pe termen mediu eforturile de redresare vor avea nevoie de sprijinul unei consolidări a acordurilor de stabilitate financiar, inclusiv pentru activităţi transfrotnaliere, şi de introducerea unor politici de provizionare mai orientate către viitor”, consideră experţii Fondului.rnrnFMI anticipează o contractare economică medie de 4,9% în statele emergente europene în acest an, urmată de o creştere economică de 0,7% în 2010, faţă de 4% şi, respectiv, 0,4% în ţările dezvoltate.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii