Radu Ghetea: Incurajam clientii sa mearga la banci sa gaseasca solutii pentru conversia creditelor din franci in lei

Autor:

Bancherul.ro
2015-02-19 21:46

Asociația Română a Băncilor/ ARB/ nu susține niciun proiect de conversie a creditelor din valută în lei, a declarat joi președintele ARB, Radu Grațian Ghețea, la o conferință la Institutul Bancar Român, citat de Agerpres.

‘Încurajăm clienții să meargă la bănci și să încerce să găsească soluții individuale de la caz la caz’, a spus Ghețea.

El a precizat că ARB nu se opune adoptării legii falimentului personal, dar se alătură celor care consideră că este necesar un studiu de impact înainte ca măsura să devină operațională.

ARB salută inițiativa MFP de a modifica și simplifica Codul Fiscal și susține noul proiect de modificare a ordonanței 46 cu privire la acordarea unor facilități fiscale pentru cei care nu mai pot plăti ratele la credite.

Discuția referitoare la conversia creditelor din valută în moneda națională a reapărut în luna ianuarie a acestui an după ce, în Elveția, Banca Națională (BNS) a renunțat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În context, francul elvețian s-a apreciat puternic, în data de 15 ianuarie, pe piețele internaționale, câștigând aproape 30% în raport cu moneda euro. La București, leul a pierdut aproape 16% față de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei.

Comentarii

Ak

minciuni

Urmeaza negocieri bilaterale rezonabile si echilibrate cu clientii, ar spune spune BNR... Evident ca bancile se imbogatesc pe spinarea debitorilor. Nu exista o dubla masura. Clientii au suportat riscul valutar (o crestere cu peste 100%), bancile nu si-au asumat in schimb riscul dobanzii, marind marjele "fixe" de profit dupa bunul plac. Tara lui Camataru voda! Acum vor transformarea creditelor in lei, la un curs dublu, iar costurile sa fie suportate tot de catre clientii. Este inimaginabil ce se intampla, cu concursul larg al institutiilor statului si in aplauzele trepadusilor si chiar al cetatenilor manipulati de o propaganda abila. Atentie, roata se invarte! Toti cei ce se fac vinovati, bancheri sau politicieni, vor plati, mai devreme sau mai tarziu.

ADNANA

Cui se dau explicatii ?

Dl Presedinte Steven Van Groningen este prea educat , poate naiv daca isi inchipuie ca poate explica d-lui Alexandru Marius Dunca aceste aspecte.E ca si cum am incerca noi sa intelem de la dl Dunca ,la o prima prezentare, modul de a face curatenie intr-un spatiu. Parca acesta este pb de activitate al firmei dansului .Nu ? Este la mintea oricarui om constient ca daca imprumut euro , rambursez euro fiindca ala de la care am imprumutat are datorie tot in euro.La fel si la francii elvetieni.

Gabriela

Concret Bancpost

Va trimit alaturat Raportul asupra situatiilor financiare ale Bancpost (banca cu cel mai mare procent de credite acordate), auditata de PWC, prin care avem dovada clara ca ele nu sunt indatorate in CHF (vezi pag 107-109). Prin urmare de unde ar fi pierderea daca exista o contabilitate de angajamente, cheltuielile si veniturile se recunosc in momentul realizarii lor iar datorii in CHF nu exista?! https://www.bancpost.ro/Bancpost/Despre-Bancpost/Publicatii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii