BNR nu are un proiect de regulament care sa impuna noi norme la accesarea de credite de consum sau credite imobiliare, a declarat pentru HotNews.ro Mugur Stet, purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). rnrnAceasta declaratie vine dupa ce Mediafax a prezentat date dintr-un proiect de regulament despre care spune ca a fost elaborat de BNR, potrivit caruia creditele de consum ar putea avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata, in timp ce la imprumuturile imobiliare in euro avansul va fi de cel putin 30%.rnrn”Cand BNR are un proiect de regulament, pentru ca traiam intr-o tara democratica, acesta este supus dezbaterii publice. Nu exista un astfel de proiect”, a declarat purtatorul de cuvant al bancii centrale.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii