Plângerile românilor supăraţi că s-au trezit peste noapte cu ratele la credite majorate au ajuns pe masa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). rnrnIrina Vasile, şef serviciu la ANPC, a declarat în exclusivitate pentru Antena3.ro că a primit de la consumatori 200 de reclamaţii numai în ultimele două zile şi că vor fi efectuate controale în urma sesizărilor la nouă bănci care au majorat dobânzile clienţilor folosind pretextul crizei financiare internaţionale. rnrnNumele băncilor nu pot fi făcute deocamdată publice, acest lucru urmând să se întâmple după finalizarea controalelor. rnrnReprezentanta ANPC spune că în cursul lunii octombrie Autoritatea a primit aproape 300 de reclamaţii, dar că în ultimele zile acestea au început să vină într-un număr mult mai mare: 200 de sesizări în două zile. rnrn”Majoritatea cazurilor primite în ultimele zile se referă la majorarea dobânzilor şi a comisioanelor bancare sau perceperea unor comisioane care nu sunt prevăzute în contracte”, a explicat Irina Vasile pentru Antena3.ro. ANPC a pus ochii pe nouă bănci, având ca termen de soluţionare a reclamaţiilor maxim 45 de zile. rnrnÎn afară de faptul că bancile măresc dobânzi şi comisioane fără să informeze consumatorii, românii au mai sesizat la ANPC şi nemulţumiri legate de :rn- deficienţele de funcţionare ale ATM-urilorrn- faptul că nu sunt informaţi corect asupra tuturor caracteristicilor creditului în etapa precontractualărn- faptul că băncile refuză să prezinte consumatorilor contractele înainte de a fi semnate, pentru ca aceştia să poată lua la cunoştinţă clauzele contractualern- clauze abuzive în contractele bancare
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii