Prognoza Bancii Mondiale: revenirea economiei romanesti, de-abia in 2022, cu industria si agricultura sub nivelul din 2018

Autor:

Bancherul.ro
2020-10-09 08:22

Revenirea PIB în termeni reali la valoarea din 2019 ar urma să se producă de-abia în 2022, cu industria și agricultura sub nivelul din 2018, potrivit datelor publicate de Banca Mondială (BM) în raportul de toamnă „COVID-19 and Human Capital”.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estima în luna august a.c. un recul de recul economic de -3,8% în acest an, apoi o revenire de 4,9% care ar aduce nivelul PIB în 2021 cu +0,9% peste cel din 2019. În schimb, BM întrevede o scădere semnificativ mai pronunțată pe 2020 (-5,7%), care, urmată de aceeași cifră de creștere anul viitor, conduce la un rezultat cu -1,1% sub cel din 2019. 

Potrivit BM, industria (-1,7%) și agricultura (-1,4%) nu vor reuși să revină până în 2022 la același nivel de producție ca în 2019. De fapt, nu vor ajunge nici măcar la nivelul din 2018, deoarece scăderea acestor sectoare-cheie a început înainte și fără legătură cu criza pandemică. Segmentul din economie care își va reveni rapid în 2021 este cel al serviciilor, pentru a ajunge în 2022 la +5% față de anul precriză.

Nivelul exporturilor de mărfuri ar urma să rămână chiar și în 2022 cu aproape cinci procente sub cel din 2019, în timp ce importurile (cu diminuare mult mai mică în criză, -11% față de -17,3% exporturile), vor fi în creștere cu peste trei procente.

CNSP a anunțat o diminuare a exporturilor de „doar” -10,3% în 2020, urmată de o revenire aproape integrală în 2021 (+9,7%) și un plus la importuri încă din 2021. (+2,7% față de -3,8% în prognoza BM).

Dacă se confirmă cifrele avansate de BM, situația mediei deficitului din contul curent pe ultimii trei ani (criteriu de macrostabilitate pe tabloul de bord european stabilit la -4% din PIB) se va înrăutăți de la -4,1% din PIB în 2019 până la -5% din PIB în 2022.

Deficitul bugetar ar urma să urce până la 9,1% din PIB în acest an (8,6% prognoza oficială) și să se redreseze spre -6,3% în PIB în 2021 (mai bine decât avertizează atât Comisia Europeană cât și Consiliul Fiscal, care estimează valori cu două cifre pentru anul viitor, dacă pensiile se majorează cu 40%).

Pragul de 50% datorie publică va fi traversat în 2022 iar plățile în contul dobâzilor la datoria publică ar urma să crească de la 1,3% din PIB la 1,7% din PIB.

Suprinzător, deși valoarea prognozată de BM pentru 2020 este similară cu cea rezultată din datele naționale (2,8%), cifrele avansate pentru creșterea medie a prețurilor din următorii doi ani sunt mai mari în evaluarea BM decât în cea a BNR, cu 3,4% față de 2,6% (media pe cele patru trimestre) în 2021 și 3,1% față de 2,5% (media pe prima jumătate din 2022).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

Inflația anuală, redusă la 4,86%

Inflația anuală a scăzut în martie 2025 la 4,86%, după ce trescuse pragul de 5% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu doar... detalii

Comerțul, a cincea lună consecutivă de ajustare a creșterii

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a consemnat în februarie 2025 o scădere de -2,1% față de luna anterioară pe seria brută, redusă la mai... detalii

Pensia reală a crescut cu peste 15% anul trecut

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în 2024 de 2.864 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma... detalii

Deficitul bugetar, rezultat slab după primele două luni

Deficitul bugetului general consolidat pe luna februarie 2025 a fost de 30,24 miliarde de lei (-1,58% din PIB-ul estimat la 1.912,6 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor.... detalii