Productia industriala a scazut cu 17,4% in primele cinci luni ale anului

Autor:

Dan Palangean
2020-07-18 08:48

Potrivit datelor publicate de INS, după primele cinci luni ale anului curent, industria a consemnat pe seria brută un recul de -17,4% (-17,2% pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate).

La o pondere a industriei în formarea PIB redusă sub o cincime, în baza datelor consemnate pentru primul trimestru din acest an, efectul pe creșterea economică ar fi de 3,5 puncte procentuale în minus.

Producția industrială și-a mai revenit în luna mai 2020 față de luna precedentă (+22,2% în serie brută, dar numai +15,1% ajustat cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate), cu observația că rezultatul a fost „îmbunătățit” tocmai de baza mică de raportare.

Comparativ cu aceeași lună din 2019, rezultatul brut a fost de -30,6% iar cel ajustat de -28,0%.

Deși efectul puternic negativ al crizei Covid a fost incontestabil, el nu ar trebui să mascheze rezultatele în scădere ANTERIOARE (ultima valoare pozitivă fusese consemnată tocmai în mai 2019 (+0,3%).

Pandemia a venit atunci când eram într-un proces de revenire din „groapa” înregistrată în octombrie-noiembrie 2019 (-7,7%) și revenisem în februarie 2020 la -2,6%.

Rezultatul din acest an a fost determinat de scăderea pe seria brută față de aceeași perioadă din anul trecut cu procentaje de -19,7% a industriei prelucrătoare (-33,8% în mai 2020!).

[1]

Cifra de afaceri din industrie pe luna mai 2020 a fost în avans consistent față de luna precedentă (+26,9%), dar a rămas mult sub cea consemnată în urmă cu un an (-31,0%). Pe cinci luni, rezultatul pe seria brută a fost de -14,9%, tonul fiind dat de industria prelucrătoare (-14,8%).

În cadrul acesteia, ceva mai bine s-a plasat industria bunurilor de uz curent (-2,9%). Ea a fost urmată de sectorul bunurilor intermediare (-10%) și cel al bunurilor de folosință îndelungată (-11,1%).

Din păcate, industria bunurilor de capital, de importanță strategică pentru economia românească, a consemnat o diminuare al cifrei de afaceri de -22,4%.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Deficitul comercial pe primele două luni ale anului, majorat cu 35%  

Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii

România, campioana europeană la șomajul tinerilor

România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii

România, pe locul trei în UE la creșterea costului salarial în T4 2024

România a ocupat în T4 2024 a treia poziție între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +13,1%,... detalii

Producția industrială, scădere conjuncturală în ianuarie 2025

Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -2,3% în ianuarie 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a crescut cu 2% în varianta ajustată după perioada din an... detalii