Alexandru Ciobanu renuntat la functia de presedinte al BCR Banca pentru Locuinte |
Autor: Bancherul.ro 2012-09-14 13:41 |
|
Alexandru Ciobanu (foto), Preşedinte al Comitetului Executiv al BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), a decis să renunţe la poziţia pe care o ocupă în prezent, cu începere de la 1 octombrie 2012. Responsabilităţile sale vor fi preluate de către ceilalţi doi membri ai Comitetului Executiv al BCR Banca pentru Locuinţe, anunta BCR intr-un comunicat.
Decizia este surpinzatoare, in conditiile in care Ciobanu a obtinut la conducerea bancii rezultate remarcabile in ultimii ani.
BCR Banca pentru Locuinte si-a dublat activele si si-a triplat profitul intr-un an. Cresterea accelerata va continua, anticipeaza seful bancii
Alexandru Ciobanu a contribuit activ la dezvoltarea BCR Banca pentru Locuinţe, instituţia ocupând pozitia de lider al sistemului de economisire-creditare din Romania. La jumătatea anului 2012, portofoliul BCR BpL crescuse la peste 273.000 de clienţi, depozitele atrase fiind de circa un miliard de lei.
„Lui Alexandru Ciobanu ii datorăm lansarea cu succes a BCR Banca pentru Locuinţe. Îi mulţumim pentru angajamentul său tehnic şi managerial şi îi dorim mult succes în cariera sa viitoare”, a declarat Martin Skopek, Vicepreşedinte executiv al BCR responsabil pentru linia Retail şi Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR Banca pentru Locuinţe.
|
|