Bancile vor decide soarta Hidroelectrica |
Autor: Bancherul.ro 2012-09-11 14:27 |
|
Cele zece bănci care au împrumutat Hidroelectrica au o pondere de 69% la masa credală, a anunţat ieri, Remus Borza, directorul Euro Insol - administratorul judiciar al producătorului de energie. Astfel, "stăpânii" reorganizării Hidroelectrica sunt instituţiile creditoare, a spus acesta, citat de presa.
Ieri, administratorul judiciar al Hidroelectrica a depus, la Tribunalul Bucureşti, tabelul preliminar al creanţelor companiei. Remus Borza a precizat: "Au depus declaraţii de creanţe un număr de 381 de creditori. Valoarea totală a creanţelor solicitate este de 5,49 miliarde lei, din care au fost admise 3,5 miliarde de lei. De asemenea, au fost admise sub condiţie creanţe de circa 804 milioane lei, iar cele respinse au fost în valoare de 1,17 miliarde de lei".
Tabelul preliminar al creanţelor va fi transmis spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Creditorii pot face contestaţie pe parcursul a cinci zile lucrătoare după publicarea în Buletin (în aproximativ trei zile). Judecarea contestaţiilor poate dura şi un an. După definitivarea tabelului creanţelor, creditorii vor analiza şi aproba planul de reorganizare, a mai spus Borza.
"Dacă încetează cauzele insolvenţei, Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă şi fără planul de reorganizare făcut de administratorul judiciar", a subliniat reprezentantul Euro Insol.
Printre băncile care figurează în tabelul preliminar al creditorilor Remus Borza a menţionat că se regăsesc CitiBank Europe - pondere de 7,8% în totalul masei credale, BCR - 7,8%, ING Bank Dublin - 7,8%, BRD - 12,14%, RBS Bank - 3,6%, Banca Transilvania - 3% şi Alpha Bank - 2,2%.
Conform legii, în termen de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv al creanţelor, creditori cu peste 20% din masa credală, administratorul judiciar sau Hidroelectrica prin administratorul special au posibilitatea să propună un plan de reorganizare a activităţii. Remus Borza susţine că administratorul judiciar va întocmi şi supune aprobării creditorilor, cu sprijinul acţionarului majoritar al companiei, planul de reorganizare al Hidroelectrica. În prezent, niciun creditor al Hidroelectrica nu deţine individual 20% din masa credală.
|
|