www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Tinerii nu mai considera banoasa meseria de bancher. Jumatate dintre elevi si studenti se asteapta ca primul salariu sa fie sub 1.000 de lei

Autor: Bancherul.ro
2012-09-07 11:13
Cei mai multi tineri se asteapta ca valoarea primului salariu in momentul cand se vor angaja intr-o banca sa fie sub 1000 de lei, adica mai putin de castigul mediu pe economie, de peste 1.500 de lei, conform unui sondaj realizat de un grup de elevi si studenti care au participat in aceasta vara la un program de internship platit la BCR chiar printre colegii lor, respectiv 500 de liceeni si 200 de studenti.

Intrebati care ar fi salariul potrivit pe care se asteapta sa-l primesca la prima angajare intr-o banca, 48% dintre tineri au raspuns ca va fi sub 1.000 de lei, 33% vor salarii de 1.000-2.000 si 19% viseaza la salarii de peste 2.000 de lei.

“Raspunsurile sunt destul de bine conectate cu realitatea”, a spus Codruta Ilie (a doua din stanga in fotografie), expert dezvoltare in Directia de Resurse Umane la BCR, in cadrul unei conferite de presa organizata de banca cu prilejul prezentarii rezultatelor programelor de internship.

In cadrul acestor programe, desfasurate pe parcursul a doua luni, un numar de 60 de liceeni si aproape 150 de studenti au lucrat in cadrul bancii, timp de 4 ore zilnic in cazul liceenilor si 8 ore in cazul studentilor, salariul primit de un liceean fiind de 400 de lei lunar.

Salariul mediu dintr-o banca este insa substantial mai mare fata de ceea ce rezulta din sondajul ad-hoc realizat de studenti. Astfel, 3.811 lei a fost in iulie salariul net din industria intermedierilor financiare, din care fac parte si bancile, in scadere de la 3164 lei in iulie 2008, inainte de izbucnirea crizei, confirm datelor Institutului de Statistica.

Salariul mediu din BCR este chiar mai mare, depasind 4.000 de lei lunar, nivel mai ridicat decat la concurenti precum BRD, Raiffeisen, UniCredit sau Banca Transilvania.

Salariul mediu net pe economie a fost de 1556 lei, fata de 1308 in iulie 2008, inainte de izbucnirea crizei.

Tinerii nu mai vor salarii mari inca de la angajare

“Este foarte importanta partea educationala a unor astfel de programe de internship, inclusiv in ceea ce priveste salariile, astfel incat tinerii sa aiba o imagine corecta si nu deformata a nivelului venitului atunci cand se angajeaza”, a adaugat Andreea Nicoleta Deliu (a patra din stanga in fotografie), specialist relatii publice in cadrul departamentului de comunicare al BCR.

“Ne amintim ca in perioada dinaintea crizei multi absolventi nu concepeau sa se angajeze daca nu primeau salarii foarte mari inca din momentul venirii in banca, ceea ce nu mai este cazul acum”, a spus ea.

Cat de important e BAC-ul la angarea in banca

Si banca are de castigat, fireste, din organizarea programelor de internship: un beneficiu de imagine, ca banca sa fie perceputa drept un angajator dorit, dar si realizarea unui proces de selectie a talentelor.

"Cativa dintre ei au fost alesi pentru a fi angajati in banca. De exemplu, unul dintre colegii din resurse umane este la birou in acest moment si lucreaza cu o persoana considerata un talent si posibil succesor al unui manager", spune Codruta Ilie.

Ce calitati ale viitorilor angajati sunt apreciate de banca, cu exceptia celor obisnuite?

“Cand cautam oameni pentru echipele noastre, ne-ar ajuta foarte mult sa fie buni la... ce credeti? o proba de la Bac! Adica sa stie sa scrie si sa vorbeasca bine in limba romana. O calitate ce nu se regaseste din pacate nici la generatiile mai varstnice. De exemplu, ieri am lucrat cu o persoana la o prezentare bine facuta, dar cu greseli de punctuatie. Sa stiti ca oamenii din banca sunt foarte atenti la aceste greseli, pentru ca lucreaza cu contracte, cu diverse documente, asa ca iau un pix si incep sa corecteze erice eroare. De aceea e importat ca lucrarile sa fie scrise corect”, spune Codruta.

Conteaza si amanuntele. De exemplu, tinerii au fost intrebati care sunt lucrurile din banca ce nu le plac si ce poate fi imbunatatit, iar banca a realizat o sinteza a acestora pe care a comunicat-o intern angajatilor, astfel incat acestia sa invete din greseli.

"Banca e ceva ambiguu, ciudat, pentru noi"

“Exista o frica de banca printre tineri, banca li se pare ceva rigid, ceva ce nu cunosc”, a spus Maria, una dintre participantele la internship-ul BCR.

“Banca e ceva ambiguu, ciudat, pentru noi. In scoala nu suntem bine invatati, din ziare si de la parinti auzim lucruri deranjante despre banci si care ne sperie si ne tin destul de departe de banca”, spune si Victor (foto), unul dintre studentii selectati sa participe la programul BCR.

Iata de ce nici el si nici multi alti studenti nu au suficiente cunostinte despre produsele financiare de baza, precum un card sau serviciul de internet banking. La sondajul realizat de tinerii care au lucrat la BCR, 35% dintre studenti si 50% dintre liceeni au spus ca nu stiu cum se foloseste si care este utilitatea unui card.

Mai mult, spre deosebire de tinerii din alte tari, elevii si studentii romani inca prefera sa mearga la unitatea bancara pentru a efectua diverse operatiuni si nu sa foloseasca un card, serviciul de internet banking sau chiar telefonul mobil. Un procent de 70% dintre tineri prefera sa mearga la banca si doar 30% utilizeaza operatiuni la distanta prin canale electronice, a relevat sondajul.

O constatare foarte surprinzatoare, daca presupunem ca pentru tinerii de astazi internetul este un modus vivendi.

“Explicatia noastra? Greu de spus, mai ales ca produsele pentru studenti, precum cardurile, sunt gratis. Cred ca trebuie educati astfel incat sa fie convinsi ca bankingul prin canale electronice, prin internet banking, este o modalitate foarte sigura”, spune Anda Pastean (prima din stanga), sefa departamentului Dezvoltare Afaceri Clienti Persoane Fizice la BCR, unul dintre "mentorii" studentilor din cadrul programului de internship.

BCR deruleaza un program de educatie financiara in cadrul caruia reprezentantii bancii sustin cursuri in scoli, pentru a le explica elevilor elemente esentiale despre buget si produsele financiare.

Cum sa-ti tii bugetul personal pe card

De altfel, nici Vlad nu foloseste internet bankingul, prefera sa mearga la banca, pentru ca, spune el, tranzactiile cu bani pe intenet i se par nesigure. Si bugetul personal si-l calculeaza tot pe hartie, fara sa stie ca extrasul de cont al unui card, vizualizat la ATM, pe internet la calculator sau pe telefonul mobil, este mult mai eficient.

Iata doar 3 motive:

1. In primul rand ca nu mai trebuie sa cari dupa tine o agenda sau o hartie cu cheltuielile si veniturile lunare, hartie pe care s-ar putea sa o pierzi sau sa o uiti undev.;

Accesand contul online sau la ATM ai situatia la zi a operatiunilor, plus istoricul acestora, astfel ca poti vedea exact cati bani mai ai in cont.

2. In al doilea rand, banii tinuti la banca, intr-un cont sau pe un card, sunt in siguranta, nu risti sa-i pierzi sau sa-ti fie furati.

3. Banii tinuti in banca pot sa-ti aduca si castiguri, acestea fiind de doua tipuri: odata poti primi o dobanda pe care banca o plateste pentru un cont de economii sau un depozit, iar pe de alta poti beneficia de diverse reduceri sau bonusuri pentru cumparaturile pe care le faci in magazine sau pentru alte servicii, precum bilete la teatru, cinema, intrari la muzee, transportul cu trenul sau chiar cu avionul.

(Non)valorile tinerilor de azi fata de cei de acum 20 de ani

Valorile tinerilor de azi sunt diferite de cele pe care le aveau cei cu o generatie in urma, rezulta din sondajul realizat printre liceeni si studenti. Astfel, tinerii de azi cred ca cei de acum 20 de ani erau caracterizati de valori precum responsbabilitatea, un comportament civilizat, spirit de echipa, in timp ce curajul si initiativa au fost in josul listei.

Raspunsuri logice, daca ne gandim ca acum 20 de ani abia ieseam din comunism si incercam sa invatam ce este libertatea.

Acum, asa cum este firesc, pe primele locul pentru tinerii se afla valori precum libertatea, creativitatea, dar si distractia. Ceea ce nu e normal insa este faptul ca responsabilitatea si comportamentul civilizat sunt considerate mai putin importante pentru tineri.

O alta supriza pentru banca a fost sa constate ca foarte putini tineri sunt atrasi de spiritul de a fi lideri, de a conduce.

“Cand au fost intrebati daca vor sa conduca un grup de oameni, doar 3 sau 5 dintr-o mare multime au ridicat mana”, spune Codruta.

Anda Pestean: "Un lucru care ne-a surpins pozitiv in sondaj a fost ca tinerii isi doresc sa aiba banii lor, desi le-ar fi mai usor sa primeasca de la parinti, si si-ar dori sa aiba un mic job in timpul verii. Ceea ce are legatura cu una din valorile lor esentiale, adica libertatea."

Vreau sa vad cum e sa lucrez in banca

"Un alt motiv (in afara de cel de a castiga un ban n.r.) pentru care 150 de studenti au venit la BCR in aceasta vara este acela de a se convinge daca aspiratiile lor au concretete in realitate, daca ceea ce cred ei despre o cariera in domeniul bancar se verifica cu ceea ce se intampla concret, zi de zi, intr-o banca", spune Codruta Ilie, expert dezvoltare in Directia de Resurse Umane la BCR.

“Este un mod de a-i convinge pe acei tineri sa urmeze aceasta cariera si la fel de bine sa se lamureasca si ei daca asta isi doresc cu adevarat sau daca nu cumva vor sa lucreze in alt domeniu.”

“Anda Pestean a fost mentorul meu si mi-a placut foarte tare ce am vazut in banca. Am fost motivat pentru ca am avut supermentori si mi-au dat ce am vrut cu adevarat. Imi place creativitatea, inovatia, lucruri de marketing”, spune Vlad despre experienta la BCR.

Ce succes a avut programul de internship din acest an? Anda Pestean: "Multi colegi m-au intrebat daca nu-i mai putem pastra. Nu se poate, le-am spus, pentru ca incepe scoala."