Greva a angajatilor firmei de transport de bani si valori G4S Cash Solution. Alimentarea bancomatelor in pericol? |
Autor: Bancherul.ro 2012-07-17 09:38 |
|
Peste 2.000 de bancomate ar putea ramane fara bani, din cauza protestelor angajatilor celei mai mari firme de transport valori din Romania.
Acestia sunt nemultumiti de salariile mici, de 600-700 ron, in conditiile in care ei muncesc uneori 18 ore pe zi.
"Peste 50 de masini de transport valori ar fi trebuit sa fie azi pe teren in Bucuresti pentru a asigura transportul de bani si alte valori, iar in aceasta dimineata niciuna dintre masini nu a plecat", a spus un angajat al G4S Cash Solution, pentru Romania TV.
In cazul in care greva se prelungeste, firma nu va mai alimenta bancomatele si nu va transporta nici banii bancilor.
In plus, 100 de persoane au refuzat, luni, sa munceasca.
Firma G4S Cash Solution furnizeaza servicii de management al numerarului pentru 28 retele de institutii bancare, cu exceptia primelor doua banci romanesti ca marime, BCR si BRD.
G4S Cash Services a anunţat ieri după amiază că serviciile sale vor reveni la normal începând din această dimineaţă.
Compania detine in prezent un parc auto de peste 800 autoblindate de maxima siguranta si peste 5.000 de angajati. Lunar se efectueaza peste 3.250.000 de km pentru transportul de valori.
|
|