Radu Ghetea, ARB: Bancile vor discuta cu BNR modificarea Regulamentului 24 privind creditarea persoanelor fizice, pentru clarificarea modului de aplicare |
Autor: Bancherul.ro 2012-06-14 12:15 |
|
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) va demara discuţii cu Banca Naţională a României (BNR) în vederea modificării Regulamentului 24 /2011 privind creditarea persoanelor fizice, pe baza unui set de sugestii primite din partea băncilor, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele ARB.
"Am fost întrebat dacă ARB a făcut un set de propuneri pentru modificarea Regulamentului 24, acum după ce au trecut câteva luni de la punerea lui în aplicare, din luna februarie.
Noi întotdeauna pregătim eventuale propuneri care vin din aplicarea regulamentelor. Este adevărat că avem un set de sugestii din partea băncilor iar într-o zi le vom discuta mai în amănunt cu BNR. Dar vom intra în detalii abia după ce clarificăm noi anumite aspecte", a spus Ghetea.
Exista premise pentru relansarea creditarii
Seful ARB considera, pe de alta parte, ca exista premisele pentru relansarea creditarii.
Radu Ghetea: "Cert este că există această preocupare de a se relansa creditarea, pe toate zonele, fără a ne limita la anumite aspecte. Personal consider că există premisele pentru relansarea creditării, avem programul Prima Casă, care continuă, prin suplimentarea plafonului cu încă 200 de milioane şi menţine vie flacăra creditării.
În următoarele săptămâni se va întâmpla un lucru care zic eu nu va trece neobservat, majorarea salariilor în zona bugetarilor. Oamenii îşi văd acum o parte din venituri reîntregite şi în opinia mea îşi vor aminti şi vor relua în familie discuţia despre îndeplinirea unor obiecive, precum o casă, o maşină, o mobilă, un televizor.
De asemnea, în ultima perioadă s-a produs ceea ce multă lume aştepta, şi anume reducerea dobânzilor în lei pe ambele paliere, atât la depozite cât şi la credite. Lumea e tot mai conştientă de faptul că a achiziţiona un credit în lei este mai bine în acest moment când riscul valutar este tot mai agresiv.
Iată trei elemente care vor duce la creşterea apetitului pentru credite din partea clienţilor, iar în privinţa băncilor, fiţi siguri că acestea vor avea şi au tot timpul apetitul pentru creditare, activitatea principală care le aduce profit."
|
|