Grecia a finalizat recapitalizarea cu 18 miliarde de euro a marilor banci |
Autor: Bancherul.ro 2012-05-29 16:59 |
|
Statul elen a distribuit o infuzie de capital de 18 miliarde euro către cele mai mari patru bănci greceşti, a anunţat ministerul Finanţelor de la Atena, instituţiile de credit redobândind astfel accesul la operaţiunile de refinanţare ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Astfel, National Bank of Greece, care deţine în România Banca Românească, a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obţinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro, transmite Reuters.
Injecţia a fost efectuată prin obligaţiuni emise de Fondul European de Stabilitate Financiară şi a consolidat rezervele de capital aproape epuizate ale National Bank of Greece, Alpha Bank, EFG Eurobank Ergasias şi Piraeus Bank.
"Recapitalizarea punte a celor mai mari patru bănci greceşti a fost finalizată prin transferul de fonduri de 18 miliarde euro de la Fondul Elen de Stabilitate Financiară. Injecţia de capital reface rata de adecvare a capitalului a acestor bănci şi le asigură accesul la lichidităţi de la Banca Centrală Europeană şi Eurositem. Băncile dispun acum de suficiente resurse financiare pentru a sprijini economia reală", se arată într-un comunicat transmis luni seara de ministerul elen al Finanţelor.
|
|