Erste Bank: Un guvern condus de Ponta, o alternativa mai buna decat un guvern tehnocrat |
Autor: Bancherul.ro 2012-04-27 17:36 |
|
Potrivit Erste, compoziţia viitorului Guvern este incertă, preşedintele Băsescu având cel puţin două opţiuni: numirea unui guvern tehnocrat, susţinut de toate partidele, sau a unui guvern condus de liderul social-democraţilor, Victor Ponta.
Un guvern condus de Victor Ponta ar putea fi alternativa mai bună unui guvern de tehnocraţi, pentru stabilitate politică pe termen lung în România, întrucât alianţa USL este favorită pentru câştigarea alegerilor parlamentare din toamnă, potrivit analiştilor grupului financiar Erste Bank.
"Dezavantajul unui guvern tehnocrat ar fi capacitatea limitată de a lua decizii importante pentru viitoarea dezvoltare economică a României, înaintea alegerilor parlamentare programate în noiembrie", potrivit analiştilor Erste.
A doua opţiune ar fi un guvern condus de Victor Ponta, liderul Partidului Social Democrat şi susţinut, printre alţii, de Partidul Naţional Liberal.
"Întrucât social-democraţii şi liberalii sunt favoriţi pentru câştigarea alegerilor parlamentare din noiembrie, aceasta ar putea fi o alternativă mai bună pentru stabilitatea politică pe temen lung", scriu analiştii Erste.
|
|