Carpatica, premiata pentru introducerea, in premiera pe piata bancara din Romania, a cardului cu display |
Autor: Bancherul.ro 2012-03-29 10:59 |
|
Banca Comerciala Carpatica a primit premiul pentru impunerea celor mai moderne tehnologii in industria cardurilor, in cadrul celei de-a XIII-a editii a evenimentului organizat de catre Finmedia, Cards Forum & New Banking Technologies.
Piaţa cardurilor din România se află în plină expansiune, înregistrând în ultimul an, performanţe remarcabile atât în ceea ce priveşte numărul de utilizatori ai acestui instrument de plată, dar şi privind nivelul volumului sau numărului de tranzacţii, precizeaza banca intr-un comunicat.
Banca Comerciala Carpatica a fost prima banca romaneasca ce a implementat tehnologia inovatoare care, prin apasarea butonului incorporat cardului, determina generarea unui cod de securitate afisat pe ecranul acestuia, in mod similar unui token hardware.
Noul produs, MasterCard e-Smart Debit, este unul de tip 2 in 1, indeplinind atat functia de card bancar, cat si cea de dispozitiv de autentificare de tip token.
Sorin Ionaşcu (foto), Directorul Directiei Suport Retea si Servicii Electronice in cadrul Bancii Comerciale Carpatica a multumit organizatorilor pentru premiul acordat si a declarat: “Aceasta distinctie ne onoreaza si ne obliga si mai departe la inovatii viitoare, cu atat mai mult cu cat doar aprox. 6-7 banci din intreaga lume au deja implementata tehnologia cu display, la nivelul cardurilor bancare.
In ceea ce ne priveste, trebuie sa mentionam ca realizarea acestui produs inovator a fost posibila in primul rand datorita deschiderii si orientarii top managementului bancii catre noile tehnologii si apoi, gratie suportului si colaborarii foarte bune de care am beneficiat in relatia cu toti partenerii si furnizorii care au fost parte a acestui proiect.”
Acest premiu este o recunoastere a eforturilor echipei bancii care s-a implicat activ si sustinut pentru implementarea acestei noi tehnologii, adauga banca in comunicat.
|
|