Millennium Bank isi face clientii brokeri de carduri de credit: primesc cate 50 de lei pentru fiecare client nou |
Autor: Bancherul.ro 2012-03-13 16:47 |
|
Posesorii de carduri de credit Millennium Bank pot beneficia acum de un bonus special dacă recomandă clienţi noi pentru cardurile de credit, anunta banca intr-un comunicat.
Persoanele recomandate primesc, de asemenea, bonusul special. În cadrul programului recent lansat „Fă-ţi colegi de Bancă!”, deţinătorii de carduri de credit care recomandă potenţiali clienţi ce devin, la rândul lor, posesori de carduri de credit Millennium Bank primesc automat un bonus de 50 de lei. În plus, noii clienţi primesc şi ei un bonus de 50 de lei după ce efectuează o tranzacţie cu noul lor card de credit în primele trei luni de la emiterea sa.
Posesorii de carduri de credit pot recomanda până la cinci viitori „colegi de Bancă” în decursul unei luni şi primesc bonusul de 50 de lei pentru fiecare dintre ei. Tot ce trebuie să facă este să contacteze Serviciul Relaţii cu Clienţii al Millennium Bank şi să ofere informaţii legate de recomandarea lor. Regulamentul programului este disponibil pe site-ul băncii.
Această nouă caracteristică vine în completarea beneficiilor cardurilor de credit Millennium Bank, care includ facilitatea Rate cu Dobândă Zero pentru cumpărături efectuate la orice comerciant din România şi din străinătate, ceea ce reprezintă o premieră pentru piaţa din România.
Clienţii nu sunt restricţionaţi la o anumită reţea de comercianţi parteneri şi pot accesa această facilitate la oricare din cei 30 de milioane de comercianţi localizaţi în 200 de ţări care acceptă plăţi cu cardurile Visa. Oferta băncii de carduri de credit va continua să fie îmbunătăţită în cursul lunii următoare, prin adăugarea unor noi beneficii pentru clienţi.
Clienţii Millennium Bank mai beneficiază şi de reduceri de până la 30% pentru toate cardurile de debit şi de credit la plata bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la comercianţii parteneri ai băncii, prin intermediul Programului Discount.
|
|