www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Italo Romena a lansat un depozit la termen de 12 luni cu dobanzi de 6,75% la lei si 4,3% la euro

Autor: Bancherul.ro
2012-03-12 08:15
Banca Italo Romena a lansat Depozitul la termen "Bine crescut” pentru fonduri in lei si euro depozitate pe o perioada de 12 luni, oferind rate de dobanda foarte avantajoase, anunta banca intr-un comunicat.

Banca plateste o dobanda de 6,75% p.a. pentru depozitele constituite in lei, in timp ce pentru cele constituite in euro rata de dobanda este de 4,3% p.a., aceste rate ramanand fixe pe toata perioada de constituire a depozitului, indiferent de evolutiile pietei.

Depozitul la termen "Bine crescut” se adreseaza persoanelor fizice, avand ca valoare minima de constituire 4.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Pe langa dobanzile foarte avantajoase, in ziua scadentei depozitului, deponentii nu platesc comisioane pentru retragerea fondurilor depuse si a dobanzilor acumulate.

"Prin Depozitul la termen «Bine crescut», care completeaza portofoliul nostru de produse, le punem la dispozitie persoanelor fizice interesate sa-si depoziteze economiile pe termen lung un produs sigur si eficient oferindu-le beneficiul unor rate de dobanda competitive”, a declarat Franco Poloniato, Directorul Comercial al Bancii Italo Romena.

Banca Italo Romena a fost infiintata in anul 1980 si reprezinta un prim exemplu de joint-venture intre Italia si Romania in sectorul bancar. Din anul 2000, face parte din Grupul Veneto Banca, care se afla printre primele 12 institutii financiar-bancare din Italia.

Din 2001, Banca Italo Romena si-a dezvoltat treptat reteaua teritoriala si portofoliul de clienti. Dintr-o banca orientata, la inceput, catre segmentul corporate, in special catre societatile italiene, aceasta s-a deschis, cu timpul, si catre societatile romanesti si catre segmentul retail.

Sediul central al Bancii Italo Romena se afla in Italia (provincia Treviso), iar in Romania aceasta opereaza prin Sucursala Bucuresti, a carei retea cuprinde 22 de agentii, dintre care 5 se afla in Bucuresti si 17 sunt situate in cele mai importante orase.