Presedintele Basescu anunta ca se va retrage din viata politica |
Autor: Bancherul.ro 2012-03-11 12:51 |
|
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că funcţia de preşedinte a reprezentat pentru el "cea mai mare umilinţă a vieţii" sale, explicând că, cel puţin după 2007, s-a simţit continuu jignit.
"În prima zi în care am plecat de la Cotroceni, plec din viaţa politică. Mi-a ajuns. A fost, cel puţin în ultimii ani, din 2007 până acum, a fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea, jignit de dimineaţa până seara, de tot soiul de oameni, pe televiziuni, prin adunări publice. Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele", a spus şeful statului la ProTV, răspunzând unei întrebări dacă va accepta o funcţie în guvern, după modelul rus al lui Vladimir Putin, la finalul mandatului.
El a subliniat că a fost un om demn, care nu a fost jignit, un bun meseriaş, un om care şi-a făcut meseria cu plăcere şi cu demnitate, iar jignirile de dimineaţa până seara de după 2007 nu au făcut decât să îl umilească.
|
|