Ce au in comun berea si bancile germane? Secretul miracolului german |
Autor: Bancherul.ro 2012-02-14 21:07 |
|
La fel cum cea mai mare parte a berii vandute in barurile din Germania este produsa de catre mici producatori locali, dupa formule stravechi si simple, la fel functioneaza si sistemul bancar din aceasta tara. O formula care garanteaza miracolul german, dupa cum releva o analiza a Reuters.
Sistemul bancar german functioneaza dupa aceeasi formula ca producatorii de bere: are radacini in comunitatile locale, fiind structurat astfel incat sa descurajeze expansiunea agresiva pe plan extern, precum si inovatia si complexitatea.
Bancile locale domina piata economisirii si creditarii in Germania. Exista sute de jucatori locali care astfel limiteaza pericolul ca economia sa fie afectata de catre un eventual faliment bancar, astfel incat bancile nu ajung sa fie prea mari pentru a fi lasate sa cada (too big to fail).
Germania are mult mai multe banci decat alte tari
În Germania funcţionează 2.000 de bănci, faţă de doar 405 în Marea Britanie, 415 în Spania, 785 în Italia sau 1.147 în Franţa, potrivit Băncii Centrale Europene.
Datele Bundesbank arată că cele mai mari bănci germane, Deutsche Bank şi Commerzbank, concurează pe plan local cu 1.200 de cooperative bancare, 438 de bănci de economii deţinute la nivel local, şi 10 Landesbank-uri - bănci regionale controlate de guvernele landurilor, care au ac principal obiect de activitate sprijinirea economiei din regiune.
Băncile de economii sunt cei mai mari creditori din Germania, cu o cotă de piaţă cumulată de 20%, urmate de Landesbank-uri, cu 17%, şi cooperative, cu 12%, potrivit datelor din decembrie.
Instituţiile de credit definite de banca centrală drept "mari" au o cotă de piaţă de numai 12% din împrumuturile acordate în Germania, adică 495,9 miliarde euro din 3.941 miliarde euro la nivelul lunii decembrie.
Totodată, în ultimii doi ani, marile bănci cu activităţi internaţionale s-au văzut nevoite să restrângă creditarea pe plan local pentru a-şi consolida capitalul, iar băncile mai mici, cu operaţiuni limitate la oraşe sau regiuni, au reuşit să acopere în mare măsură golul rămas pe piaţă.
Băncile mici sunt totodată principalii susţinători ai sectorului întreprinderilor de mărime medie, companii nelistate cu afaceri anuale între 50 milioane euro şi 500 milioane euro, care asigură însă până la 90% din locurile de muncă din Germania.
Micile instituţii de credit sunt la fel de capabile să susţină economia ca marile multinaţionale, mai ales pentru că nu-şi riscă banii pe planuri complexe de expansiune, observă Martin Faust, profesor de ştiinţe bancare la Şcoala de Finanţe din Frankfurt.
Activele sistemului bancar german totalizau 7.280 miliarde euro la finele lunii iunie a anului trecut, faţă de un produs intern brut de 2.470 miliarde euro la sfârşitul lui 2010. La un raport active-PIB de 2,95, sectorul bancar german este mic prin comparaţie cu alte state dezvoltate, precum Elveţia, Olanda, Mare Britanie, Spania şi Franţa, potrivit datelor OCDE, BCE şi băncii naţionale a Elveţiei, citate de Reuters.
|
|