www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



MasterCard a raportat in T4 un profit net de 514 milioane dolari, in crestere cu 23,7%

Autor: Bancherul.ro
2012-02-03 14:17
MasterCard Incorporated (NYSE: MA) a anunţat rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea din 2011, anunta compania intr-un comunicat.

Excluzând o cheltuială excepţională, compania a raportat un profit net de 514 milioane de dolari, în creştere cu 23,7%, şi câştiguri per acţiune diluată de 4,03 dolari, în creştere cu 27,5%, în ambele cazuri comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Luând în calcul o cheltuială excepţională – 495 de milioane de dolari, în valoare netă, pentru procesele cu comercianţii în SUA, compania a raportat un venit net de 19 milioane de dolari, sau 0,15 dolari per acţiune diluată. Cheltuielile operaţionale totale ale companiei, profitul operaţional, rata efectivă de impozitare, venitul net şi câştigurile pe acţiune, excluzând cheltuiala excepţională, sunt măsuri financiare non-GAAP (Principii Contabile General Acceptate) care se pot compara cu măsurile GAAP prezentate în tabelele financiare.(Vezi documentul atasat)

Veniturile nete înregistrate în trimestrul al patrulea din 2011 au fost de 1,7 miliarde de dolari, în creştere cu 20,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Calculat la un curs valutar constant, venitul net a crescut cu 20,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.

Creşterea venitului net a fost determinată de:
O creştere de 17,5% a tranzacţiilor transfrontaliere;
O creştere de 16,3% a volumului brut al tranzacţiilor, calculat la un curs valutar constant, ajungând la valoarea de 863 miliarde de dolari;
O creştere de 23,2% a tranzacţiilor procesate, ajungând la valoarea de 7,7 miliarde de dolari.
Toţi aceşti factori au fost parţial compensaţi printr-o creştere a bonificaţiilor şi a stimulentelor, în principal datorită parteneriatelor noi sau reînnoite şi volumelor în creştere.

Volumul achiziţiilor la comercianţi, la nivel global, în trimestrul al patrulea, a fost de 15,2%, la un curs valutar constant, în comparaţie cu trimestrul al patrulea din 2010, ajungând la 648 miliarde de dolari. Până la data de 31 decembrie 2011, instituţiile financiare partenere ale companiei au emis 1,8 miliarde de carduri MasterCard şi Maestro.

„Suntem mulţumiţi de rezultatele pe cel de-al patrulea trimestru din 2011, mai ales că noile parteneriate impulsionează creşterea pieţei şi ne poziţionează la distanţă din ce în ce mai mare faţă de plăţile cu numerar sau cecuri”, spune Ajay Banga, Preşedinte şi CEO MasterCard. „Pe tot parcursul anului 2011, în ciuda incertitudinilor economice, am avut rezultate peste obiectivele noastre pe termen lung.”

„Implementarea locală excelentă a proiectelor internaţionale care a continuat să dea naştere unor noi parteneriate a fost câştigătoare în 2011, de exemplu, acordul recent cu KeyBank care include PIN debit pe platforma noastră IPS, la fel ca şi partneriatele pe credit şi debit cu aproape 150 de bănci independente şi Uniuni de Credit din SUA. În plus, am continuat să stimulăm creşterea pieţei prin parteneriate strategice cu Western Union, Telefonica şi Intel pentru a furniza clienţilor, de pe pieţele emergente sau dezvoltate, acces la modalităţi electronice de plată mai eficiente şi mai sigure”, a concluzionat Banga.

Luând în calcul medierea în procesul cu comercianţii din SUA, compania a înregistrat cheltuieli în valoare brută de 770 milioane de dolari, sau 495 milioane de dolari, în valoare netă, în al patrulea trimestru din 2011. Această cheltuială excepţională reprezintă contribuţia companiei în cazul unei înţelegeri în procesele respective.
Excluzând cheltuiala excepţională, totalul cheltuielilor operaţionale a crescut cu 11,5%, la 968 de milioane de dolari, în cel de-al patrulea trimestru din 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010.

Fluctuaţiile cursului de schimb valutar au avut un impact scăzut asupra creşterii cheltuielilor operaţionale. Creşterea cheltuielilor operaţionale totale a fost determinată de:
O creştere cu 14,3% a cheltuielilor generale şi administrative, în principal pe fondul costurilor ridicate cu personalul implicat în suportul iniţiativelor strategice de creştere pe piaţă şi includerea cheltuielilor cu achiziţii.
O creştere cu 4,8% a cheltuielilor de marketing şi publicitate, ajungând la 319 milioane de dolari, în principal datorită iniţiativelor strategice şi activităţilor de sponsorizare.

Incluzând cheltuiala excepţională, cheltuielile operaţionale totale, în cel de-al patrulea trimestru din 2011, au crescut cu 100,1%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2010, ajungând la 1,7 miliarde de dolari.

Excluzând cheltuiala excepţională, în trimestru al patrulea, profitul operaţional a crescut cu 33,5%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2010, iar compania a realizat o marjă operaţională de 44,0%.

În trimestrul al patrulea din 2011, excluzând achiziţiile, veniturile nete au crescut cu aproximativ 18%; excluzând achiziţiile şi cheltuiala excepţională, cheltuielile operaţionale au crescut cu aproximativ 8%.

MasterCard a raportat alte cheltuieli de 2 milioane de dolari, în trimestrul al patrulea din 2011, comparativ cu alte venituri de 13 milioane de dolari, în trimestrul al patrulea din 2010. Această diferenţă s-a datorat în principal unei scăderi a profiturilor provenite din dobânzi, câştiguri mai scăzute realizate din vânzările de investiţii şi pierderi de capital în joint-ventures, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Excluzând cheltuiala excepţională, rata efectivă de impozitare a fost de 32,3%, în trimestrul al patrulea din 2011, faţă de o rată de 28,7%, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea ratei de impozitare a fost determinată în principal de câştigul înregistrat la repatrierea veniturilor din alte ţări în trimestrul al patrulea din 2010, compensată parţial de o răspândire geografică mai avantajoasă a cheltuielilor în perioada curentă.

În trimestrul patru din 2011, MasterCard a răscumpărat 84.300 de acţiuni la un preţ de aproximativ 30 milioane de dolari. De la începutul celui de-al patrulea trimestru din 2011 şi până pe 27 ianuarie 2012, compania a răscumpărat încă 304.600 acţiuni de clasa A, la un cost de aproximativ 106 milioane de dolari, cu 746 milioane de dolari rămase în cadrul programului curent de autorizare a răscumpărărilor.

Rezultate pe întreg anul 2011

Pentru anul încheiat la 31 decembrie 2011, MasterCard a reportat un profit net de 2,4 miliarde de dolari, sau 18,70 de dolari pe acţiune diluată, excluzând cheltuiala excepţională şi un profit net de 1,9 miliarde de dolari – sau 14,85 de dolari per acţiune diluată, incluzând cheltuiala excepţională. Aceasta reprezintă cheltuielile rezultate din procesul cu comercianţii americani, percepute în trimestrul al patrulea din 2011.

Veniturile nete pentru anul 2011 au fost de 6,7 miliarde de dolari, în creştere cu 21,2% faţă de 2010. Luându-se în considerare un curs valutar constant, veniturile nete au crescut cu 19,5%. Creşterile în ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor transfrontaliere – de 18,7%, volumul brut al tranzacţiilor – de 16,1% şi numărul de tranzacţii procesate – de 18,3% au contribuit la creşterea veniturilor nete, în decursul anului 2011. Aceste creşteri au fost parţial compensate de o creştere a bonificaţiilor şi a stimulentelor, pe fondul creşterii volumelor şi al acordurilor noi sau înnoite cu clienţii.

Excluzând cheltuiala excepţională, cheltuielile operaţionale totale au crescut cu 16,0%, la 3,2 miliarde de dolari, în 2011, comparativ cu 2010, în principal datorită costurilor mai mari cu personalul implicat în iniţiative strategice şi includerii cheltuielilor legate de achiziţii. Făcând abstracţie de fluctuaţiile de curs valutar, cheltuielie operaţionale totale au crescut cu 14,5%. Luând în considerare cheltuielile excepţionale, cheltuielile operaţionale totale din 2011 au crescut cu 43,6% , la 4 miliarde de dolari, raportat la 2010.

Pentru anul 2011, excluzând achiziţiile, veniturile nete au crescut cu aproximativ 19%; excluzând achiziţiile şi cheltuiala excepţională, cheltuielile operaţionale au crescut cu aproximativ 10%.
Excluzând cheltuiala excepţională, profitul operaţional a crescut cu 26,6% în 2011, faţă de 2010, ducând la o marjă operaţională de 51,9% pentru întregul an. Incluzând cheltuiala excepţională, marja operaţională a fost de 40,4% în 2011.

Profitul total din alte surse a fost de 33 de milioane de dolari în 2011, comparativ cu un profit total din alte surse de 5 milioane de dolari în 2010. Acest fapt s-a datorat în principal unei scăderi a cheltuielilor cu dobânzile, pe fondul unei reduceri a dobânzilor, rezultate din înţelegerile aferente unor procese mai vechi.

Impozitul efectiv al MasterCard, excluzând cheltuiala excepţională, a fost de 31,8% pe parcursul lui 2011, comparativ cu o rată de 33,0% în 2010. Incluzând cheltuiala excepţională, impozitul efectiv a fost de 30,6% pentru 2011. Scăderea din 2011 a impozitului s-a datorat în principal unei distribuţii geografice mai avantajoase a cheltuielilor, dar şi scutirii de la plata impozitelor, legate de cheltuiala excepţională şi recunoaşterea unor uşoare ajustări în 2010 şi 2011.

Pe parcursul întregului an 2011, MasterCard a răscumpărat 4,4 milioane de acţiuni, la un preţ de aproximativ 1,1 miliarde de dolari.