BCR are mari probleme cu fraudele la credite |
Autor: Bancherul.ro 2008-08-05 14:58 |
|
Fraudele si supraestimarea veniturilor au majorat peste asteptari volumul restantelor la creditele fara garantii. Mai multe sucursale ale BCR, cea mai mare banca de pe piata dupa active, au suspendat acordarea de credite de consum fara garantii clientilor noi, in urma cresterii "partial peste asteptari" a restantelor si fraudelor, afirma Bernhard Spalt, vicepresedinte al Erste Bank, responsabil cu managementul riscului (chief risk officer).
"In unele sucursale nu mai acordam credite de consum negarantate clientilor noi, ci doar celor care au un istoric de credit bun cu BCR. De asemenea, am intarit grilele de scoring pentru aceste produse pentru a taia trendul de crestere a restantelor. Trebuie sa monitorizam reteaua de distributie si sa vedem care sunt sursele trendului negativ", a declarat Spalt pentru ZF.
Seful riscului la Erste, actionarul majoritar al BCR, spune ca una dintre sursele respective tine de frauda, care se manifesta atat la nivelul clientilor, cat si al angajatilor bancii.
Purtatorul de cuvand al BCR, Corneliu Cojocaru, precizeaza ca nu este vorba de faptul ca unele sucursale nu mai acorda credite ci ca decizia de acordare a imprumuturilor nu mai este luata de sucursalele unde exista probleme ci la nivel central.
|
|