www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Catalin Cretu, Visa: Platile cu telefonul mobil ar putea fi posibile in Romania in decurs de un an

Autor: Bancherul.ro
2012-01-24 15:22
Platile la comercianti cu telefoanele mobile inteligente (smarphones) ar putea fi posibile si in Romania intr-un interval de 1-1,5 ani, a spus astazi Catalin Cretu (foto), directorul general pe Romania al Visa Europa, dupa o conferinta de presa prilejuita de prezentarea rezultatelor companiei in 2011.

Intrebat cand vor putea fi posibile platile mobile si in Romania, Cretu a spus: "Cred ca intr-un an, un an si jumatate vom implementa si in Romania aceasta tehnologie. Este totusi dificil de estimat, in conditiile in care platile contactless in tara noastra sunt inca la inceput".

In prezent, doar trei banci au adoptat tehnologia contactless: BCR, BRD si Citi, insa Cretu spune ca o serie de alte banci sunt interesate.

"Cine a început acestă aplicaţie, poate continua proiecte de plăţi cu mobilul contactless. Aşa cum au existat inovaţii introduse în România înaintea altor pieţe, putem să ne uităm cu speranţă că se va întâmpla şi în cazul plăţilor cu mobilul", a adăugat Creţu.

Visa a început implementarea sistemului în Spania şi Turcia, şi derulează mai multe proiecte pilot în alte ţări.

Directorul comercial Visa Europe, Steve Perry, a spus ca pana in 2020 jumatate din volumul total de tranzactii procesate de Visa vor fi prin intermediul telefonului mobil. Si asta in conditiile in care aceasta tehnologie abia a fost lansata, iar volumul de plati cu telefoanele mobile sunt inca infime, neexistand o statistica oficiala.

Visa Europe a atins în 2011 pragul de 30 de milioane de carduri contactless emise şi a lansat în luna octombrie primele servicii de plăţi mobile, respectiv plăţile mobile de la persoană la persoană (P2P) şi alerte SMS.

De asemenea, Visa Europe a realizat investiţii strategice în companiile Monitise şi Beyond Analysis pentru a sprijini realizarea strategiei privind viitorul plăţilor. Compania estimează că în 2012 numărul cardurilor contactless existente în circulaţie în Europa va ajunge la 50 de milioane şi vor fi lansate primele telefoane mobile prin care se pot realiza tranzacţii la POS.

Visa Europe va lansa noul serviciu de portofel electronic în a doua jumătate a acestui an.

Potrivit lui Creţu, portofelul electronic va fi un serviciu pe care Visa îl va oferi băncilor, iar acestea vor oferi produsul clienţilor.

De asemenea, băncile vor decide cu ce operator de telefonie vor lucra.

Aplicaţia va putea fi inserată direct de către producătorul telefonului mobil, de către operatorul de telefonie prin simcard, sau prin cardul de memorie. Aplicaţia va fi mult mai facilă pentru posesorii de telefoane care îndeplinesc standardele NFC (Near Field Communication).