Alexander Tscherteu este noul vicepresedinte al Volksbank responsabil cu administrarea creditelor |
Autor: Bancherul.ro 2012-01-18 15:28 |
|
Alexander Tscherteu (foto) a fost învestit în funcţia de vicepreşedinte al Volksbank România, fiind responsabil de activităţile de administrare a creditelor. El a activat anterior in departamentul de management al riscului la nivelul grupului austriac.
“Alegându-l pe Alexander Tscherteu pentru a ni se alătura echipei Volksbank România, am ales un specialist cu excelente cunoştinţe şi o importantă experienţă în domeniul financiar-bancar. Activităţile de management al creditelor vor juca un rol esenţial în perioada următoare, în procesul de consolidare a Volksbank România”, a declarat Johann Lurf, Preşedintele băncii, conform unui comunicat al bancii.
“Sunt impresionat de reuşitele echipei actuale de management a Volksbank România. Următoarea etapă importantă este ca această schimbare de direcţie să devină un succes de durată”, a declarat Alexander Tscherteu.
La doar 37 de ani, Alexander Tscherteu are peste 10 ani de experienţă în sistemul bancar şi în consultanţă. Şi-a început cariera la Bank Austria Creditanstalt - BACA (actuala Unicredit–Austria) în cadrul departamentului de cercetare, unde a realizat analize ale riscului asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est.
În perioada 2001-2006, Alexander Tscherteu a activat ca auditor în cadrul departamentului de inspecţie pe teren al Băncii Naţionale a Austriei. Din 2008, s-a alăturat grupului Volksbank, unde a coordonat departamentul de management al riscului la nivelul grupului.
Alexander Tscherteu a acumulat experienţă şi în consultanţă, între 2006 şi 2008 lucrând pentru firma de consultanţă McKinsey&Co, acordând asistenţă clienţilor globali din domeniul financiar, punând accent pe proiecte legate de optimizarea capitalurilor şi managementul riscurilor.
Volksbank a intrat pe piaţa din România în 2000. În prezent, Volksbank România este una din cele mai mari zece bănci de pe piaţa locală, cu active de 4,7 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi.
Începând din 2010, strategia băncii s-a modificat, iar Volksbank România este în curs de repoziţionare ca banca universală, care acordă egală atenţie activităţilor de economisire, cât şi celor de creditare şi se adresează atât clienţilor companiei, cât şi clienţilor persoane fizice. Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs GmbH, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, din Rusia.
Actionarii Volksbank Romania au majorat recent capitalul social al bancii cu 362,8 milioane lei (84 de milioane euro), de la 540 milioane lei la 903,15 milioane lei (peste 210 milioane euro), si au suplimentat fondurile proprii cu 136 de milioane euro, prin acordarea unor imprumuturi subordonate.
|
|