Bancile grecesti au nevoie de capital suplimentar. Banca Centrala a Greciei va stabili suma necesara pentru fiecare |
Autor: Bancherul.ro 2012-01-16 11:26 |
|
Banca Centrală a Greciei va analiza studiul companiei de consultanţă BlackRock Solutions privind situaţia instituţiilor elene de creditare şi va stabili până la sfârşitul lunii viitoare nivelul capitalului suplimentar de care au nevoie, a anunţat un oficial al Băncii Greciei, transmite Reuters.
Instituţiile elene de creditare încearcă să facă faţă dificultăţilor legate de creşterea creditelor neperformante şi de scăderea depozitelor, pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de Grecia, care se confruntă cu al cincilea an consecutiv de contractare a economiei.
Băncile vor avea nevoie de recapitalizare în urma deprecierilor de active rezultate în urma participării la schimbul de obligaţiuni stabilit în octombrie, ce prevede ca creditorii privaţi să şteargă 50% din valoarea bondurilor greceşti pe care le deţin.
'Studiul a ajuns la noi vineri. S-a constat că băncile au nevoie de provizioane suplimentare ce vor fi anunţate până sfârşitul lunii viitoare', a declarat pentru Reuters un oficial de la Banca Greciei.
Se estimează că economia Greciei a înregistrat anul trecut un declin de aproximativ 6%, ceea ce a afectat portofoliile de credite deoarece şomajul a ajuns la un nivel record - 18,2% în octombrie.
'Banca Greciei va evalua rezultatele studiilor privind provizioanele înregistrate de bănci şi planurile lor de afaceri pentru a stabili nivelul capitalului suplimentar de care au nevoie', a afirmat oficialul.
Banca Centrală a Greciei a anunţat instituţiile elene de creditare că trebuie să menţină anul acesta un indice de bază de rang 1 (Core Tier 1 ratio) de minim 10% deşi acest criteriu ar putea fi redus la 9%, conform cerinţelor stabilite de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).
Băncile europene trebuie să-şi majoreze capitalul cu 114,7 miliarde de euro, sumă cu peste opt miliarde de euro mai mare decât se estima anterior, potrivit celor mai recente teste de stres derulate de Autoritatea Bancară Europeană.
Băncile elene au termen până la sfârşitul lunii august să implementeze planurile lor de majorare a capitalului, iar dacă nu reuşesc să îndeplinească noile cerinţe vor trebui să apeleze la Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HSFS) pentru recapitalizare.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).
|
|