www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Restrictiile de creditare impuse de Banca Centrala a Austriei ar putea fi incompatibile cu directivele UE, afectand cresterea economica din regiune

Autor: Bancherul.ro
2012-01-11 16:48
Comisia Europeană (CE) analizează dacă reglementările propuse în noiembrie de autorităţile de la Viena privind limitarea expunerii băncilor austriece pe Europa de Est încalcă directivele UE privind libera circulaţie a capitalului, potrivit ziarului austriac Der Standard.

Mai mulţi miniştrii ai Finanţelor din Europa de Est au "alertat" Comisia, prin scrisori, că măsurile ar putea afecta creşterea economică din regiune. Reglementările ar putea fi incompatibile cu directivele UE privind libera circulaţie a capitalului, un principiu aflat la baza pieţei interne a UE.

Banca centrală a Austriei şi autoritatea de reglementare a pieţelor financiare, FMA, au propus în noiembrie un set de măsuri privind activitatea marilor bănci austriece, menite să asigure ratingul AAA al Austriei.

Astfel, băncile cu prezenţă internaţională semnificativă, respectiv Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, ar trebui să se asigure că creditarea efectuată de acum înainte de subsidiarele străine nu va depăşi dincolo de 110% depozitele şi finanţarea atrase de pe pieţele locale unde funcţionează.

Reprezentanţi ai autorităţilor bancare din 17 ţări, printre care şi România, se întâlnesc miercuri la Viena pentru a discuta propunerile băncii centrale a Austriei privind limitarea riscurilor asumate de băncile austriece.