www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ANPC a verificat ofertele online de credite a 20 de banci si IFN-uri. La 11 au fost gasite nereguli

Autor: Bancherul.ro
2012-01-11 09:53
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului a desfasurat o actiune de verificare a 20 de website-uri ale institutiilor financiare care ofera credite sau isi prezinta ofertele online si a decis continuarea investigatiilor in cazul a 11 dintre acestea, anunta instituatia intr-un comunicat.

Actiunea face parte dintr-un amplu proiect coordonat de Comisia Europeana prin DG SANCO, denumit Internet Sweep.

Investigatiile s-au desfasurat simultan in 29 de state membre ale Retelei de Cooperare in Domeniul Protectiei Consumatorilor - CPC (statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia si Islanda). La nivel european au fost verificate in total 562 de website-uri apartinand unor institutii financiare sau intermediari de credite.

Conform procedurii de desfasurare a actiunii comune, in prima etapa s-a realizat o verificare succinta a website-urilor, care a urmarit:

* verificarea informatiilor privind identitatea si adresa geografica a comerciantului;
* verificarea publicitatii la creditul de consum;
* verificarea informatiilor privind caracteristicile principale ale creditului oferit;
* verificarea informatiilor privind costul total al creditului, incluzand toate comisioanele si taxele, precum si modul de prezentare;
* depistarea informatiilor agresive sau inselatoare.

Dintre cele 562 de website-uri verificate la nivelul CPC, 393 de website-uri, reprezentand 70% din numarul total, au fost selectate pentru investigatii suplimentare.

Problemele principale identificate au fost:

* lipsa informatiilor obligatorii in publicitatea pentru credite: in cazul a 258 dintre site-uri (46%) lipseau informatiile standard, asa cum este prevazut in Directiva privind creditul de consum, de exemplu: valoarea DAE - informatie esentiala pentru a compara ofertele, durata contractului de credit, informatiile conform carora costurile suplimentare (de ex. asigurare) sunt sau nu incluse in costul total;
* omisiunea informatiilor esentiale despre oferta: in cazul a 244 dintre site-uri (43%) nu erau oferite informatii clare asupra tuturor costurilor, de exemplu informatii privind: tipul dobanzii (fixa, variabila), costurile aplicabile sau durata creditului;
* prezentarea inselatoare a costurilor in cazul a 116 site-uri (20%).

In Romania, ANPC a selectat pentru verificare 20 de website-uri ale institutiilor financiare. Dintre acestea, la 11 website-uri au fost identificate urmatoarele nereguli:

* nu se afiseaza un exemplu reprezentativ sau exemplul este sumar;
* nu se precizează costurile incluse în DAE;
* nu se mentioneaza valoarea totala platibila de consumator (credite).

Conform procedurii de desfasurare a Sweep Internet 2011, in a II-a etapa a proiectului se vor intreprinde actiunile care se impun pentru corectarea neregulilor constatate.

Mai multe informatii pot fi obtinute accesand:

http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/12/6&format=HTML&aged=0&language=RO&guiLanguage=en