www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Erste Bank: Actiunile redevin treptat atractive în 2012; titlurile din ECE sunt preferate fata de cele din zona euro

Autor: Bancherul.ro
2012-01-04 18:17
· Indicatorul ZEW-Erste privind sentimentul: actiunile vor deveni mai atractive în 2012 fata de 2011
· Analistii sunt optimisti în privinta sectoarelor de petrol si gaze si defensive (telecomunicatii si utilitati); selectia actiunilor si scadente pe termen scurt ca strategie de investitii, atentie îndreptata spre banci
· Investitorii se concentreaza pe companii stabile, rate ridicate de acoperire a datoriei, companii cu numerar si din sectoare defensive

Sentimentul negativ si aversiunea la risc predomina în continuare, iar primele de risc pentru actiuni se mentin la niveluri ridicate. De aceea, analistii Erste Group continua sa dea dovada de un optimism prudent în privinta pietelor de capital în 2012, considerând actiunile din ECE mai atractive decât cele din zona euro.

„Criza datoriilor suverane necesita solutii structurale si pe termen lung, masurile privind lichiditatea doar vor calma pietele si vor asigura timpul necesar implementarii solutiilor. Per total, nu preconizam o miscare de revenire a pietelor de capital la fel de
puternica ca în 2009. Revenirea se va manifesta mai moderat, în timp ce sentimentul de revenire lenta ar trebui sa se resimta în performanta burselor. Ne-am bucura sa vedem acest efect înca din primul trimestru din 2012, dar nu am fi surprinsi daca ar dura putin mai mult”, a explicat Henning Esskuchen (foto), Co-Director pentru CEE Equity Research în cadrul Erste Group, citat intr-un comunicat al bancii.

Analistii Erste Group preconizeaza încetinirea cresterii economice în 2012 si estimeaza din nou o scadere pentru Ungaria si Croatia. „Ne-am astepta sa vedem criza datoriilor suverane reflectata cel putin într-o recesiune tehnica în T4 2011 si T1 2012 în regiune sau cel putin în anumite tari si, prin urmare, perspectiva noastra privind revenirea actiunilor depinde de concretizarea acestui scenariu, facând astfel posibila o perspectiva mai pozitiva pentru dezvoltarea economica în anul financiar 2012”, a declarat Esskuchen.

Sectorul de petrol si gaze prezinta cele mai atractive profiluri de crestere

Indicatorul ZEW/Erste privind sentimentul (1) vine oarecum în sprijinul acestei perspective, dat fiind ca majoritatea investitorilor considera nu doar ca actiuniile sunt active mai atractive fata de 2011, ci si ca actiunile din ECE sunt mai atractive decât cele din zona euro.

„În vremuri dificile din punct de vedere economic ar trebui sa ne concentram pe companiile care reusesc înca sa obtina profitabilitate ridicata, raportând în acelasi timp rezultate financiare stabile. Aceasta este situatia principalelor companii austriece pe care le-am selectat. De asemenea, un randament al dividendelor atractiv este un element cheie într-o decizie de investitii. În opinia noastra, în 2012 investitorii vor prefera companiile stabile,
rate ridicate de acoperire a datoriei, companiile cu numerar net si sectoarele defensive”, a spus Esskuchen.

Un element pozitiv este ca aproape toate sectoarele au început sa prezinte o îmbunatatire a ratelor de revizuire a câstigurilor. Cu siguranta, temerile legate de recesiune sau cel putin de rate de crestere mai scazute afecteaza resursele de baza.

Analistii Erste Groupconsidera ca asigurarile si telecomunicatiile sunt sectoare interesante care ar trebui sa aiba o evolutie buna si în 2012, aratându-se optimisti si în privinta companiilor de utilitati din ECE, cel putin ca investitii de baza / defensive.

Sectorul imobiliar s-ar putea sa nu mai fie în centrul atentiei. Analistii
preconizeaza scaderea vânzarilor de locuinte si a pietei auto în 2012, dar cererea de electrocasnice mari ar trebui sa creasca în continuare în 2012, în conformitate cu cresterea PIB (valabil mai ales în Turcia).

Comercializarea alimentelor este unul dintre cele mai defensive sectoare într-un climat de încetinire a economiei.

„În concluzie, pastram bancile si asigurarile pe lista de urmarit, preferam sectorul de petrol si gaze, adaugam telecomunicatiile si utilitatile ca sectoare defensive si, pentru randamentul dividendelor, partial sectorul medical, pastrând distanta fata de constructii si materiale si alte industrii ciclice atât timp cât tendintele de recesiune influenteaza sentimentul pietei. De asemenea, ne asteptam ca 2012 sa fie pozitiv pentru toate companiile de retail,
datorita cresterii continue a consumului în ECE”, a conchis Esskuchen.

· Austria – supra-pondere moderata. Pe scurt, evolutia pietei austriece va depinde în mare parte de modul în care vor evolua companiile financiare puternice. Aversiunea la risc este înca extrem de puternica pentru aceasta piata, iar o reducere a acestui factor ar putea însemna câstiguri semnificative.

Evaluarea este mai mult decât rezonabila si, recunoscând ca majorarea câstigurilor în 2012 este determinata de situatiile exceptionale din anul precedent, lucrurile arata bine si ofera cel mai atractiv raport evaluare/crestere (chiar si cu omiterea
situatiilor exceptionale). Modelul plaseaza Austria în zona neutra, dar analistii Erste Group îndraznesc sa se opuna acesteia, alocând din nou piatei supra-pondere moderata.

· Republica Ceha – clar neutru. Din punct de vedere al evaluarilor obiective, Republica Ceha nu este cu siguranta cea mai ieftina piata din regiunea analizata de Departamentul Cercetare din cadrul Erste Group, iar cresterea este în prezent la fel de distorsionata ca în Austria, din acelasi motiv. Ratele de revizuire sunt înca destul de ridicate si aversiunea la risc pare sa afecteze destul de puternic piata. În functie de evolutia sentimentului în T1, analistii s-ar opune rezultatului modelului si ar îmbunatati recomandarea la un neutru clar.

· Ungaria – slab neutru, în asteptarea FMI. Se pare ca piata a atins un punct care reflecta în cea mai mare parte creativitatea si incertitudinea guvernului; de la acest punct minim, piata ar putea evolua destul de bine. În general, analistii Erste Group considera ca Ungaria este acum dependenta de rezultatele negocierilor cu FMI. Cu toate acestea, analistii cred ca nu va exista o presiune imediata asupra Ungaria în T1 pentru a ajunge la un acord cu FMI si UE. Se spune ca Ungaria ar putea chiar sa fie sanctionata de UE. În acest caz, analistii ar plasa propunerea de alocare chiar mai mult spre teritoriul negativ.

· Polonia – supra-pondere moderata. Evaluarile, revizuirile câstigurilor si reducerile pentru a reflecta valorile juste implicite ar fi în favoarea pietei poloneze. Cu toate acestea, în 2012, opinia generala indica scaderea câstigurilor poloneze cu 10% per total, revenind la cifre doar moderat pozitive în 2013. Consolidarea bugetului va ramâne o tema majora pentru economia poloneza. Polonia ar fi o optiune într-un scenariu pozitiv cu o îmbunatatire a sentimentului anul viitor si cu piete care încep sa anticipeze revenirea în 2012 deja de la începutului anului. Prin urmare, analistii Erste Group se opun rezultatului modelului si recomanda suprapondere moderata.

· Rusia – neutru catre supra-pondere. Rusia ramâne greu de descifrat. Conform modelului, Rusia este clasificata la supra-pondere, în principal pe baza evaluarilor si profitabilitatii. Pastrarea unei optiuni pe pretul petrolului – care este în continuare la niveluri destul de ridicate, dar fara un impuls puternic – analistii atenueaza
supra-ponderea spre zona neutra.

· Europa de Sud-Est – neutru, România mai mult spre supra pondere. Croatia ramâne costisitoare în termeni relativi, cu o rata P/E estimata la 11,3, în timp ce cresterea se mentine oarecum slaba, situându-se la aproximativ 2%. Analistii Erste Group preconizeaza ca economia va scadea în 2012. De aceea, nu se astepta la prea multa activitate pozitiva pe aceasta piata. România ramâne preferata analistilor în aceasta regiune. România are cea mai scazuta evaluare din regiune, iar cresterea se mentine la un nivel atractiv, de 15%, fata de o rata P/E estimata de 5,4. Piata ar putea deveni destul de activa din punct de vedere al noilor listari la bursa în 2012. Lichiditatea ramâne principala preocupare. Cu Europa de Sud-Est în pozitie neutra, analistii recomanda mai degraba supra-pondere pentru România.

· Slovenia – slab neutru. Conform modelului cantitativ, Slovenia se afla pe cea mai puternica pozitie subpondere. Analizând combinatia între indicatorii fundamentali si evaluare, se pare ca piata ajunge sub valoarea ei, dar ar trebui sa fie dificil ca aceste argumente sa contrabalanseze lichiditatea extrem de redusa. S-ar putea înregistra câteva actiuni corporate în rândul companiilor slovene blue chip, dar întrebarea care se pune este daca acestea ar putea fi un element declansator pentru T1.

· Turcia – supra-pondere. Turcia este probabil piata cu cea mai clara directionare sus-jos din regiunea analizata de Departamentul de Cercetare al Erste Group. Temerile privind o aterizare brusca si (în special) nivelul înca ridicat al contul curent au contribuit la o performanta slaba din al patrulea trimestru din 2011, în timp ce
deprecierea puternica a monedei a înrautatit si mai mult lucrurile. Analistii Erste Group tind sa vada încetinirea economica preconizata în 2012 mai degraba drept o reflectie a încetinirii cresterii interne spre niveluri mai durabile. Cu o astfel de sustinere pozitiva determinata de indicatori fundamentali, analistii anticipeaza ca piata turca va ramâne dependenta mai ales de sentimentul general si de evolutia companiilor financiare. Cu toate acestea, presupunând o schimbare a tendintei la începutului lui 2012, Turcia ar putea oferi o adevarata surpriza. Prin urmare, analistii evalueaza piata turca drept una dintre cele mai puternice optiuni datorita schimbarii sentimentului si recomanda supra-pondere.

(1) Indicatorul privind sentimentul economic ZEW-Erste Group Bank pentru Europa Centrala si de Est, inclusiv Turcia (ECE) este calculat ca fiind echilibrul dintre asteptarile pozitive si cele negative privind evolutia economica într-un orizont de sase luni.