www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancpost marchează 20 de ani în România susținând programe educaționale alături de United Way România

Autor: Bancherul.ro
2011-12-13 15:22
ancpost marchează anul aniversar 2011 cu o donație importantă către fundația United Way România. Pentru Bancpost, 2011 este anul aniversării a 20 de ani de prezență pe piața bancară românească, anunta banca intr-un comunicat.

Donația oferită United Way este una dintre inițiativele menite să marcheze momentul aniversar. Bancpost a ales să aniverseze cei 20 de ani pe piața românească prin acțiuni ce au pus în centru clienții, angajații, partenerii și comunitatea.

“De 20 de ani Bancpost este un partener al clienților de retail, corporate, al autorităților și al comunității. Credem în parteneriat, iar respectul pentru oameni și egalitatea de șanse sunt unele dintre valorile care ne călăuzesc. Am ales să susținem United Way România pentru a contribui la programele educaționale ale fundației. Investiția în educație este modul prin care Bancpost își dovedește angajamentul pe termen lung față de societatea în care activează”, a declarat Peter M. Weiss, CEO Bancpost.

“Suntem onorați de parteneriatul cu una dintre cele mai puternice și vechi bănci românești, Bancpost. Anul 2011 a fost marcat de contribuții semnificative ale partenerului nostru care a ales să ne sprijine programele, sprijinindu-i astfel pe ceilalți. Bancpost ni s-a alăturat de-a lungul timpului în proiectele noastre, dovedind astfel că existența sa în România are un scop mai profund și mai presus de interesul de business”, a declarat Cristina Damian, Director Executiv United Way România.

United Way România este o fundație românească, înregistrată în 2004 și afiliată United Way Worldwide. Misiunea United Way România este de a îmbunătăți calitatea vieții în comunitate prin încurajarea donațiilor individuale, corporatiste și a voluntariatului. Prin acțiunile sale, United Way România urmărește să contribuie la consolidarea societății civile din România și în special a ONG-urilor implicate în servicii sociale astfel încat să poată oferi servicii de calitate membrilor comunității și să se poată finanța singure.