www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ghizzoni, UniCredit: Problemele de finantare ale bancilor se vor incheia in 2012, odata cu recastigarea increderii investitorilor

Autor: Bancherul.ro
2011-12-07 09:36
Problemele de finanţare care afectează băncile europene se vor încheia anul următor, odată cu recâştigarea încrederii investitorilor, a declarat, marţi, directorul general al UniCredit, Federico Ghizzoni.

"Cu siguranţă da, finanţarea este o problemă de încredere, iar aceasta se îmbunătăţeşte", a spus Ghizzoni într-o conferinţă de presă.

Băncile europene au fost lovite puternic de temeri referitoare la stabilitatea financiară şi datoriile mari ale guvernelor, în timp ce o amplificare a crizei datoriilor suverane a dus la îngheţarea finanţării din piaţă a instituţiilor de credit.

"Nu văd Europa ca o regiune în criză din acest punct de vedere, este doar o problemă de a reactiva piaţa, ceea ce înseamnă că sunt necesare decizii politice majore", a spus Ghizzoni, adăugând că nu are îndoieli legate de supravieţuirea zonei euro.

Băncile din Europa au fost nevoite să recurgă la măsuri precum majorări de capital sau vânzări de active pentru a-şi consolida capitalul şi pentru a combate temeri că s-ar putea prăbuşi sub povara expunerii la datoria suverană.

UniCredit a anunţat, în noiembrie, că va cere acţionarilor capital suplimentar de 7,5 miliarde de euro, va desfiinţa 6.150 de locuri de muncă şi va renunţa la unele operaţiuni pentru a-şi consolida situaţia.