Franţa şi Germania propun "un nou tratat" al Uniunii Europene, care să se aplice tuturor celor 27 de state membre |
Autor: Bancherul.ro 2011-12-05 17:45 |
|
Franţa şi Germania se pronunţă pentru "un nou tratat" al Uniunii Europene, care să se aplice tuturor celor 27 de state membre, sau, în lipsa unui acord, doar celor 17 ţări din zona euro, cărora să li se alăture în mod voluntar şi alte state, a declarat luni preşedintele francez Nicolas Sarkozy, la finalul întâlnirii avute la Paris cu cancelarul german Angela Merkel, transmite AFP.
Acordul franco-german este "complet" şi va face obiectul unei scrisori detaliate ce va fi transmisă miercuri preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, înaintea summitului UE de la Bruxelles.
Nicolas Sarkozy a mai precizat că Franţa şi Germania speră într-un acord "în luna martie" între cei 17 membri ai zonei euro asupra unui nou tratat referitor la o nouă guvernanţă a zonei euro.
"Obiectivul pe care îl avem împreună cu cancelarul este ca, în luna martie, ansamblul acordului să fi fost negociat şi încheiat între cei 17 membri ai zonei euro, pentru că trebuie să ne mişcăm rapid, iar din acel moment, ratificările să aibă loc după întâlnirile politice franceze importante care sunt (alegerile) prezidenţiale şi legislative", a declarat Sarkozy în conferinţa de presă comună.
Parisul şi Berlinul mai doresc aplicarea de sancţiuni automate în caz de nerespectare a regulei deficitului public inferior pragului de 3% din PIB pentru ţările zonei euro şi adoptarea de către acestea a unei "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.
Curtea Europeană de Justiţie /CEJ/ ar urma să poată verifica necesara "conformitate" cu angajamentul de revenire la echilibrul bugetar, a indicat Angela Merkel. CEJ "nu va putea declara un buget naţional nul şi neavenit", ci va indica dacă "regulile de aur naţionale corespund unui angajament real de revenire la echilibrul bugetar", a declarat cancelarul german, prezentând compromisul adoptat cu preşedintele francez.
În ce priveşte eventuala emitere de eurobonduri, "Germania şi Franţa sunt absolut de acord că acestea nu sunt, în niciun caz, o soluţie la criză", a afirmat Sarkozy.
De asemenea, Parisul şi Berlinul doresc ca Mecanismul european de stabilitate, fondul de salvare permanent al zonei euro, să intre în vigoare în 2012, cu un an mai devreme decât este prevăzut, şi ca deciziile să fie adoptate cu o majoritate calificată reprezentând 85% din contribuţiile statelor la acest fond, a mai anunţat Nicolas Sarkozy.
|
|