Presedintele Raiffeisen, Steven van Groningen: Sub nicio forma nu ne retragem din Romania, ar fi o mare greseala |
Autor: Bancherul.ro 2011-11-24 17:59 |
|
Președintele Raiffeisen România, Steven van Groningen (foto), a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că banca pe care o reprezintă sub nicio formă nu se va retrage din România.
"Sub nicio formă nu ne vom retrage din România, ar fi o mare greșeală", a explicat van Groningen.
Acesta a arătat că grupul austriac a obținut rezultate bune în România, astfel având zero motive pentru a pleca.
"Raiffeisen Bank Romania are unele dintre cele mai bune rezultate din grupul Raiffeisen, am dovedit si in aceasta perioada de criza stabilitate si echilibru. In concluzie, este normal ca grupul sa evalueze in ce tari investeste resurse, care astazi sunt mai scumpe si mai putine si cu ce rezultate. Intr-o astfel de situatie va asigur ca Romania va avea de castigat", a declarat Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank Romania.
În ceea ce privește declarațiile lui Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen Bank International, van Groningen a spus că sunt doar o serie de constatări și analize.
"Toate băncile se uită acum unde au randamente bune și așa trebuie luată și declarația domnului Stepic", a spus el.
"Președintele Băsescu s-a referit la ce a anunțat Banca Națională a Austriei. Concluzia mea este că nu se aplică la banca noastră și impactul pe România va fi foarte redus", a conchis Steven van Groningen.
|
|