Visa a premiat campaniile Millennium Bank pentru cardul de debit cu bani inapoi si cardul de credit cu rate cu dobanda zero |
Autor: Bancherul.ro 2011-11-23 15:41 |
|
Millennium Bank a primit premiul „Cea mai bună campanie de publicitate”, în cadrul conferinţei Visa Forum, pentru promovarea facilităţilor oferite clienţilor la folosirea cardurilor de debit şi de credit. Premiul este o recunoaştere pentru campaniile de publicitate ale băncii dedicate Cardului de debit cu Bani Înapoi şi Planului de Rate cu Dobândă Zero ataşat cardului de credit, anunta banca intr-un comunicat.
Lansat în această toamnă, Cardul de debit cu Bani Înapoi returnează clienţilor până la 100 de lei lunar din valoarea cumpărăturilor efectuate în supermarketuri şi benzinării din România. Beneficiul este disponibil pentru cardul de debit ataşat Contului de salariu oferit de bancă. Clienţii primesc înapoi 3%, până la 100 de lei lunar, din valoarea cumpărăturilor de cel puţin 300 de lei. Valoarea minimă de 300 de lei poate fi cumulată dintr-un număr nelimitat de tranzacţii la supermarketuri şi benzinării, indiferent de valoarea lor individuală. Clienţii primesc bonusul în următoarea lună direct în contul lor de salariu şi îl pot folosi oricum doresc.
Planul de Rate cu Dobândă Zero ataşat cardului de credit a fost lansat în primăvara lui 2011 şi a adus caracteristici noi pe piaţa din România. Beneficiul permite clienţilor să ramburseze sumele folosite pentru cumpărături la orice comerciant din România sau din străinătate în rate egale, fără dobândă şi fără comisioane. Facilitatea este disponibilă la oricare dintre cei 30 de milioane de comercianţi din 200 de ţări care acceptă plăţi cu cardurile Visa, ceea ce reprezintă o premieră pentru un card de credit emis pe piaţa din România. Planul de Rate cu Dobândă Zero poate fi activat pentru tranzacţii de cel puţin 1.000 de lei, iar această sumă minimă poate fi atinsă fie dintr-o singură tranzacţie, fie din tranzacţii mai mici, cumulate, efectuate în cursul lunii anterioare.
Numărul de rate lunare este între patru şi 12, iar facilitatea poate fi activată de două ori pe an, doar printr-un apel la Serviciul Relaţii cu Clienţii al băncii.
„Acest premiu recunoaşte eficienţa campaniilor şi dedicarea Millennium Bank faţă de crearea unei oferte complete de carduri pentru persoane fizice, cu caracteristici inovatoare care aduc valoare adăugată pentru clienţi”, a declarat Eliza Erhan, Director Dezvoltare Produse Retail la Millennium Bank. „Facilitatea Card cu Bani Înapoi ataşată cardului de debit Visa recompensează clienţii pentru folosirea salariului mai mult la POS decât la ATM, prin intermediul unor beneficii tangibile. Iar Planul de Rate cu Dobândă Zero ataşat cardului de credit Visa oferă utilizatorilor libertatea de a alege ce tranzacţii vor să ramburseze fără dobândă, fără limitări legate de valuta tranzacţiei, locul în care se află comerciantul sau o reţea de parteneri ai băncii. Acest premiu recunoaşte şi eforturile noastre de a încuraja folosirea cardului, Millennium Bank fiind singura bancă ce a promovat în 2011 folosirea cardului prin intermediul unui mix de media care a inclus TV şi radio”, a adăugat Eliza Erhan.
„Campaniile Millennium Bank au fost printre cele mai vizibile de pe piaţă. Cardul de debit cu Bani Înapoi şi Planul de Rate cu Dobândă Zero ataşat cardului de credit aduc inovaţie pe piaţa românească şi oferă beneficii importante clienţilor, ceea ce le diferenţiază de produsele similare”, a declarat Cătălin Creţu, General Director România, Visa Europe.
Evenimentul anual Visa Forum este organizat de Visa România pentru băncile membre şi prezintă rezultatele anuale, noutăţi şi programe dezvoltate de companie de-a lungul anului anterior.
Visa este asociaţia formată din peste 4.000 de instituţii financiare şi alţi furnizori de servicii de plăţi, care asigură un sistem de plăţi european.
|
|