O treime dintre romani nu stiu ce este DAE si peste jumatate inteleg gresit modul in care se calculeaza |
Autor: Bancherul.ro 2011-11-16 15:33 |
|
Românii au crezut și continuă să creadă în mituri financiare iar educația financiară trebuie să devină prioritatea principală a României în următoarea decadă. Aceasta a fost tema celei mai recente dezbateri organizate de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România.
Conform unui studiu realizat în noiembrie de Novel Research pe un eşantion reprezentativ de 1.023 de respondenți, 82% dintre români spun că Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este cel mai important indicator în funcție de care își bazează deciziile atunci când vine vorba de a lua un împrumut. În aceeași măsură însă, 31% dintre respondenți au declarat că nu știu ce este DAE și alți 52% au o înțelegere greșită a acestui indicator.
Invitat special al evenimentului, Prof. univ. dr. Moisa Altar – formatorul unui număr important de conducători ai instituțiilor bancare românești – a evidențiat faptul că majoritatea românilor au concepția falsă că DAE reprezintă simpla adunare procentuală a tuturor costurilor unui credit.
“DAE este un tip de treabă, dar închis în el și cam schimbător. Cheia utilizării DAE este calcularea lui pentru aceleaşi condiţii de sumă, perioadă de rambursare, periodicitate a plăților, tip de dobândă, întrucât valoarea DAE diferă sensibil în funcţie de aceste variabile. De exemplu, considerând că toate celelalte caracteristici sunt aceleași, cu cât perioada de rambursare este mai scurtă, cu atât DAE este mai mare. Însă asta nu înseamnă neapărat că și suma totală de plată este mai mare. Important este să folosim DAE pentru a compara mere cu mere, adică împrumuturi cu caracteristici similare”, a explicat prof. univ. Dr. Moisa Altar.
În acest context, ca parte a programului național de educație financiară Bugetul Familiei, APC România a anunțat lansarea noului instrument online de informare și educație financiară – www.TotulDespreDAE.ro.
"Acest portal le oferă tuturor consumatorilor români posibilitatea de a înțelege corect eticheta unui împrumut, ce elemente conține DAE, ce factori influențează acest indicator și, implicit, cum putem alege în cunoștință de cauză un produs financiar”, a declarat Costel Stanciu, președintele APC România.
Noul portal TotulDespreDAE.ro le propune consumatorilor o serie de filme explicative, infografice despre credite, știri despre modificări de norme și indici, definiții ale celor mai importanți termeni financiari precum și exemple de calcul al DAE în diverse circumstanțe. De asemenea, în cadrul platformei online poate fi accesat singurul calculator automat de DAE din România care ia în considerare factori suplimentari precum frecvența plăților.
Despre Bugetul Familiei
Bugetul Familiei este un program național de educație financiară desfășurat de APC România sub patronajul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și cu sprijinul Comisiei pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private. Partenerii acestui program sunt Centrul European al Consumatorilor România, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliul Concurenţei şi compania de credite de consum Provident Financial România. Programul se adresează actualilor şi potenţialilor consumatori de produse şi servicii financiare din România, dar şi acelor persoane care vor să aibă un control mai strict asupra propriilor finanţe (www.bugetulfamiliei.ro).
Despre APC România
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România este prima organizaţie neguvernamentală din România destinată protecţiei consumatorilor. APC România urmărește îmbunătățirea climatului social, economic și de mediu în care trăiește consumatorul, prin testarea comparativă a produselor în vederea asigurării protecției consumatorului. APC România este membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), a Consumer International, a Dialogului TransOceanic al Consumatorilor și a International Consumer Research and Testing (www.apc-romania.ro).
|
|