www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



UniCredit Tiriac Bank a obtinut un profit net de 122 milioane de lei in primele noua luni din 2011. Volumul creditelor a crescut peste media pietei

Autor: Bancherul.ro
2011-11-15 10:34
UniCredit Tiriac Bank a obtinut un profit net de 122 milioane de lei in primele noua luni din 2011 potrivit standardelor de raportare financiara internationale (IFRS), in scadere cu 43% fata de intervalul similar al anului precedent. Masurat potrivit standardelor locale de contabilitate (RAS), profitul net al bancii a fost de 153 milioane lei in aceeasi perioada, anunta banca intr-un comunicat.

Veniturile inregistrate de banca s-au ridicat la 916 milioane lei (218 milioane de euro), cu 10,4% sub nivelul din primele noua luni ale lui 2010, dar cu 1% in crestere calculate in conditii comparabile, eliminand impactul ajustarilor de reglementare si contabilitate implementate anul trecut. In trimestrul al treilea al acestui an, UniCredit Tiriac Bank a inregistrat venituri egale celor din trimestrul al doilea si peste cele din primele trei luni din 2011.

Veniturile nete din alte surse decat dobanzile (precum comisioanele si operatiunile de piata) au crescut cu 9,3%, iar veniturile nete din dobanzi au coborat cu 18,4%, afectate de volumul redus al activitatii economice si impactul modificarilor legislative.

Cheltuielile operationale au crescut cu 6,2% in intervalul ianuarie – septembrie al acestui an fata de primele noua luni din 2010, influentate de inflatie si de ajustarile statutare determinate de reglementarile de piata. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la 49,6%.
Rata solvabilitatii s-a plasat la 11,2% potrivit RAS, confortabil peste nivelul reglementat. Ponderea provizioanelor in totalul portofoliului de credite s-a situat la 6,6%.

Volumul activelor bancii s-a plasat la 21,6 miliarde lei (5 miliarde euro) la finalul lui septembrie 2011, in crestere cu 7% anualizat. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 16,5% fata de 30 septembrie 2010, pana la 15,5 miliarde lei (3,6 miliarde euro), rata de crestere fiind peste media sistemului bancar. Depozitele clientilor au ajuns la 9,9 miliarde lei (2,3 miliarde euro).

„Cresterea economica modesta si incertitudinile externe au afectat piata din Romania si comportamentul consumatorilor. In plus, vedem un apetit pentru risc mai redus si inaspriri ale reglementarilor in arena globala, dar si la nivel local. Toti acesti factori influenteaza fundamentele activitatii bancare, in conditiile in care marjele sunt puse sub presiune, iar costurile cresc. Compensam aceste tendinte negative cu o strategie comerciala mai activa, oferindu-le oportunitati mai mari clientilor in aceasta perioada dificila. Urmarim cu atentie evolutia pietei, pentru a putea face fata eventualelor turbulente prin flexibilitate si o atentie sporita fata de consumatori”, a spus Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank. 

Activele totale consolidate ale UniCredit Tiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation si UniCredit Consumer Financing s-au plasat la 24,9 miliarde lei (5,7 miliarde euro) la finalul lunii septembrie 2011. Profitul net consolidat al celor trei entitati a fost de 122 milioane lei in primele noua luni ale anului, iar capitalul social s-a plasat la 2,4 miliarde lei (556 milioane euro).

UniCredit Tiriac Bank este parte a grupului UniCredit, banca europeana de top cu reteaua cea mai extinsa din Europa Centrală si de Est, numarand peste 3.900 sucursale.

In Romania, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele institutii financiare, oferind servicii si produse financiare de inalta calitate pentru toate categoriile de clienti, prin intermediul unei retele teritoriale de peste 240 sucursale.

Banca isi propune sa mentina permanent clientul in centrul activitatilor sale, sa fie un partener cu care se lucreaza usor si sa fie o parte foarte activa a comunitatilor in care isi desfasoara activitatea.

Grupul UniCredit este prezent pe piata din Romania si prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CA-IB Securities Romania, UniCredit CAIB Romania, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) si UniCredit Business Partner.