Lagarde, sefa FMI, avertizeaza ca unele banci straine s-ar putea retrage din Europa de Est |
Autor: Bancherul.ro 2011-11-08 07:36 |
|
Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), a avertizat că Europa de Est s-ar putea confrunta cu o criza a creditarii, ca urmare a faptului ca bancile vest-europene, afectate de criza datoriilor din zona euro, retrag lichiditati din regiune. Ea considera ca unele banci straine s-ar putea retrage din regiune daca se va intensifica criza datoriilor din zona euro.
„Mari goluri de finantare vor aparea in sistemele financiare din fostul bloc comunist, care se adauga la dependenta puternica de exporturi catre vestul Europei", a spus Lagarde într-un discurs la Universitatea de Stat din Moscova a Ministerului Finanţelor, după întâlnirea cu preşedintele Dmitri Medvedev. Riscurile includ un procent ridicat al datoriei externe şi împrumuturile în valută străină, ambele finanţate de bănci occidentale, a spus ea.
"În cazul în care furtuna se intensifica în continuare în zona euro, Europa emergentă, ca cel mai apropiat vecin, va fi grav afectată", a spus Lagarde. "De data aceasta, băncile-mamă occidentale, care au avut un rol esenţial în păstrarea acelor economii pe linia de plutire, s-ar putea sa nu mai fie aici pentru a susţine creşterea şi starea de sănătate a acestor ţări."
"Problema disponibilităţii de lichidităţi ar putea reaparea, intrucat vedem cum unele dintre aceste banci occidentale se retrag, işi reduc activitatea, isi reduc expunerea", a declarat Lagarde, devagand de la textul discursului furnizat de către FMI.
|
|