Grecii vor vota la referendum daca vor sau nu sa ramana in zona euro |
Autor: Bancherul.ro 2011-11-03 08:04 |
|
Franta si Germania au cerut Greciei, iar aceasta a acceptat, ca referendumul propus de premierul grec George Panandreou, care a socat pe toata lumea, pentru aprobarea unei noi transe de imprumut, sa decida, de fapt, daca tara vrea sau nu sa mai ramana in zona euro.
Aceasta va fi si tema principala a dezbaterilor la summitul G20 de pe Riviera Franceza de la Cannes care incepe astazi.
Liderii europeni au mai declarat ca Atena nu va primi transa de ajutor de 8 miliarde de euro de care are nevoie urgenta pentru a evita intrarea in faliment inainte de organizarea referendumului.
Daca grecii nu vor accepta la referendum un nou ajutor si mentinerea in zona euro, Grecia ar putea intra intr-un faliment dezordonat, care ar putea afecta si alte tari europene, inclusiv cele mari, ca Italia şi Spania.
"Prietenii noştri greci trebuie să decidă dacă doresc să continue călătoria cu noi", a declarat presedintele Frantei Nicolas Sarkozy, in cadrul unei conferinte de presa impreuna cu cancelarul german Angela Merkel. Aceasta a marturisit ca discutiile cu Papandreou au fost "dure şi grele", precizand ca obiectivul de stabilizare a monedei euro este în cele din urmă mult mai important decat salvarea Greciei în cazul în care aceasta nu vrea să fie salvata.
Un Papandreou ispasit s-a grabit sa se intoarca la Atena dupa discutii, declarand ca referendumul ar putea avea loc pe 4 decembrie şi va fi axat pe "dacă vrem să rămânem în zona euro."
|
|