Isarescu: Trebuie sa stimulam economisirea durabila pe termen lung |
Autor: Bancherul.ro 2011-10-27 19:24 |
|
România are, în prezent, deficit din cauza dezechilibrului între economisire şi investiţii, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte la BNR, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
"România, dacă are deficit în prezent, îl are dintr-un dezechilibru între economisire şi investiţii. Nu economisim suficient pentru a investi şi atunci trebuie să apelăm la împrumuturi externe. Dacă acest deficit se reduce la zero, atunci nu te poţi dezvolta decât din rezerve proprii. Grija noastră este să avem un dezechilibru care să poată fi administrat atât în sectorul bugetar, cât şi în cel privat. Între timp, trebuie să stimulăm economisirea durabilă pe termen lung. La momentul actual, vorbim despre economisire pe termen scurt. Cu greu, băncile comerciale pot convinge clienţii să economisească pe zece ani. Sunt clienţi care se plimbă cu banii de la o bancă la alta şi pentru 0,5% în plus la dobândă', a afirmat Isărescu.
Potrivit oficialului BNR, în ceea ce priveşte existenţa băncilor care finanţează construcţia de locuinţe, acestea aduc mai multă stabilitate decât băncile comerciale generale.
"Acum lumea începe să realizeze că se construiesc locuinţe cu ajutorul băncilor care se ocupă cu finanţarea locuinţelor. Băncile pentru construcţia de locuinţe aduc mai multă stabilitate în sistem spre deosebire de băncile generale, care pot face şi operaţiuni speculative în sensul de a întrezări viitorul. Băncile comerciale creează potenţial. Băncile pentru construcţia de locuinţe au ceea ce se numeşte restricţie, în sensul bun pe o curbă periculoasă. Dau un element de stabilitate, siguranţă, de safety. Practic, nu se pot ocupa decât de construcţia de locuinţe şi oferă sistemului stabilitate", a spus guvernatorul BNR.
Acesta a adăugat că mulţi dintre locuitorii din mediul rural nu au cunoştinţă despre existenţa băncilor care se ocupă de finanţarea construcţiei de locuinţe.
"Segmentul este încă dincolo de stadiul de embrion. Nu sunt surprins că prin provincie nici nu se ştie despre aceste bănci pentru construcţia de locuinţe. Lumea nu este ajutată să aibă o viziune, ceea ce a dus la descurajarea acestui sistem. Sistemul, ca să fim sinceri, este şi boicotat de către bănci. Acest tip de concurenţă mi se pare absolut normal, dar trebuie făcut ceva mai mult. Cred că odată şi odată vor prinde şi locuinţele mai ieftine. Tot în România am mai văzut cât de devastatoare este criza financiară pentru sectorul construcţiilor. Şi totuşi în România nu putem vorbi de dezastru. La noi, nu este cum este în America unde creditorii s-au dus cu cheile la bancher şi i-au zis ia-ţi cheile înapoi", a explicat Mugur Isărescu.
|
|