www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Franks, FMI: Ne intrebam care este urmatoarea tara care va cadea. Trebuie sa ne asiguram ca nu va fi Romania

Autor: Bancherul.ro
2011-10-26 17:09
România nu este perfectă, dar trebuie să fie suficient de bună astfel încât criza să lovească o altă ţară, a declarat miercuri, la o conferinţă organizată la Bucureşti de Banca Mondială, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks.

"Trăim vremuri incerte şi ne întrebăm toţi care va fi următoarea ţară care va cădea, care va cădea în instabilitate economică", a spus Franks.

Citându-l pe economistul John Maynard Keynes, care spunea că 'Pe termen lung toţi suntem morţi', şeful Misiunii FMI a avertizat că 'vom fi morţi pe termen scurt dacă nu aplicăm politici corecte'.

Comparând capitalurile şi pieţele financiare care caută vulnerabilităţile diferitelor state cu hoţii care fură maşini şi case, oficialul FMI a afirmat că 'este imposibil să te protejezi 100% şi să ai o maşină care să nu fie furată niciodată, dar, pe de altă parte, şi hoţii sunt leneşi şi vor alege casele şi maşinile care pot fi furate mai uşor'.

Astfel, a continuat Franks, este important pentru România să se asigure că nu este următoarea ţară vulnerabilă care va cădea în criză, când pieţele vor căuta următoarea victimă. El a adăugat că autorităţile române au reuşit să abordeze multe dintre vulnerabilităţile care existau în urmă cu trei ani, iar situaţia fiscală este bună şi este pe cale să se îmbunătăţească şi mai mult, nu să se înrăutăţească.

Oficialul FMI a arătat că, pentru România, provocarea este să asigure să nu fie cea mai vulnerabilă economie şi a menţionat 'tampoanele' (buffer) de protecţie care au fost create şi care trebuie păstrate în jurul domeniilor-problemă.

Franks a comparat aceste buffer-uri cu protecţia maşinilor de formula 1, care arată foarte rău după un accident, dar care protejează foarte bine viaţa pilotului, absorbind şocurile.

'Trebuie construite zone-tampon care să absoarbă şocurile, iar economia să rămână întreagă', a mai spus reprezentantul FMI.