Ministerul Finantelor: Deficitul bugetar la 9 luni e 2,5%, permite incadrarea in tinta anuala de 4,4% |
Autor: Bancherul.ro 2011-10-25 18:25 |
|
Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011, s-a încheiat cu un deficit de 13,7 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, fapt ce permite încadrarea în ţinta anuală de 4,4% din PIB, anunta Ministerul Finantelor intr-un comunicat.
1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 131,6 miliarde lei au fost cu 9,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Au crescut în principal veniturile din taxa pe valoare adăugată, cu 25,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, precum şi cele din accize, cu 12,9%.
Încasarile din TVA pe lunile august şi septembrie s-au menţinut de asemenea peste cele din perioada similară din anul precedent, aceastea fiind luni în care s-a aplicat aceiaşi cotă de impozitare, respectiv 24%.
La accize veniturile au fost influenţate şi de majorarea cotelor de accizare la unele produse: motorină, benzină fără plumb, produse intermendiare şi ţigarete precum şi a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale.
Contribuţiile de asigurări sociale au fost cu 8,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Încasările din impozitul pe profit au crescut cu 1,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (1,9%).
Sumele rambursate de Uniunea Europeană au crescut cu 52,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
2. Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 145,25 miliarde lei au înregistrat o creştere în termeni nominali cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în principal ca urmare a creşterii cheltuielilor pentru proiecte cu finanţare europeană, dar în termeni reali, ca procent în PIB, s-au redus cu 1,2 puncte procentuale.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 6,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent din cauza plăţilor pentru servicii medicale şi medicamente. Creşterea s-a înregistrat în cea mai mare parte la Ministerul Sănătăţii, ca urmare a reclasificării unor cheltuieli, precum şi la bugetele locale (16,1%) ca urmare a preluării spitalelor de către administraţiile locale.
Se menţin în continuare sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent cheltuielile de personal (-14,1%), subvenţii (-14,8%) şi asistenţă socială (- 1,2%).
Plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri UE au crescut cu 61,5% faţă de primele nouă luni ale anului 2010, iar cheltuielile cu dobânzi s-au majorat cu 26,0 % faţă de anul precedent, reprezentând 61,5% din programul anual.
Cheltuielile pentru investiţii care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost pe primele nouă luni în sumă de 22,9 miliarde lei, faţă de 19,6 miliarde lei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent.
|
|