Garanti Bank face trecerea de la Maestro la MasterCard pentru cardurile de debit si adauga tehnologia cu cip |
Autor: Bancherul.ro 2011-10-24 10:45 |
|
Garanti Bank a inceput procesul de transformare a cardurilor de debit din Maestro in MasterCard, aplicandu-le totodata si tehnologia cu cip. Noul card, denumit Bonus Debit Card, va avea ca si principala caracteristica acumularea unui bonus la orice achizitie achitata cu acesta, anunta banca intr-un comunicat.
Tehnologia cu cip care va fi adaugata cardurilor de debit aduce o siguranta mai mare platilor cu cardul, deoarece informatiile inregistrate pe cip vor fi astfel mai bine protejate impotriva clonarii sau a incercarilor de frauda.
„Noul card Bonus Debit Card va pastra caracteristicile principale ale cardului de debit anterior, insa va asigura in plus clientilor o mai buna protectie impotriva tentativelor de frauda. Mai mult, bonusul pe care clientii il vor primi atunci cand platesc cu cardul va contribui semnificativ la cresterea gradului de utilizare a cardului de debit pentru cumparaturi, ceea ce nu corespunde neaparat utilizarii clasice a cardurilor de debit, si anume retragerea de numerar. Dorinta noastra este de a educa publicul in a asocia mai mult acest tip de card cu un instrument de plata, castigand totodata si bonus pe care, ulterior, il vor putea folosi pentru cumparaturi gratuite in reteaua noastra de peste 5.000 de comercianti parteneri”, a declarat Ilgaz Kaya, Director Central Marketing, Garanti Bank.
Intr-o prima etapa, cardurile Bonus Debit Card vor fi emise clientilor noi, precum si clientilor ale caror carduri trebuie innoite in urmatoarea perioada datorita expirarii. In a doua etapa, incepand cu luna decembrie 2011, toate cardurile emise anterior vor fi inlocuite. Cu toate acestea, daca un client doreste sa isi schimbe cardul cu noul Bonus Debit Card, acesta poate vizita orice agentie Garanti Bank sau poate suna la Alo Garanti: 0800 80 1234 sau +4021 200 9494.
|
|