Dominic Bruynseels, un gentleman la conducerea BCR |
Autor: Bancherul.ro 2011-10-23 14:34 |
|
Bruynseels s-a dovedit, la conducerea BCR, un bancher distins, profesionist, eficient, cu o expunere publica discreta dar notabila in cadrul unor proiecte de interes, precum cel al Consiliului Investitorilor Straini. Seful BCR a dezvoltat, in acelasi timp, o relatie sustenabila si transparenta cu presa, el intalnindu-se cu jurnalistii trimestrial, dupa anuntarea rezultatelor obtinute de banca.
Dominic Bruynseels (vezi profilul detaliat), 52 de ani, conduce BCR, cea mai mare banca din Romania, din vara lui 2008, inainte de izbucnirea crizei si dupa ce grupul Erste Bank a anuntat finalizarea unui plan restructurare si integrare a bancii in cadrul grupului. Erste a platit, in decembrie 2005, 3,75 miliarde euro pentru pachetul de 61,88% din actiunile BCR, castigand astfel licitatia cu competitorul Banco Comercial Portugues (BCP) Millennium. Suma a fost de cinci ori mai mare decat valoarea contabila a bancii, de 1,193 miliarde euro.
Misiunea lui Bruynseels, un bacher britanic experimentat, care a lucrat timp de 27 de ani la Barclays, ultima pozitie fiind de Senior Executive Director al diviziei de Retail si Corporate Banking Global in Piete Emergente, a fost asadar aceea de a eficientiza activitatea BCR.
Insa criza mondiala, despre care britanicul credea in toamna lui 2008 ca va avea un impact redus in Romania, asa cum apreciau, gresit, si reprezentantii BNR, i-au dat planurile peste cap.
Bruynseels a facut pentru 2009 planuri prea optimiste (o crestere de 21% a creditarii, ce s-a dovedit la finalul anului a fi de doar 3,3%, in conditiile in care creditele de retail au scazut cu 6% iar creditele corporate au crescut cu 15%).
Instalarea recesiunii l-a obligat pe seful BCR sa-si adapteze strategia de management pentru a face fata efectelor puternice ale crizei. El a fost nevoit sa negocieze noi conditii salariale inclusiv cu sindicatul bancii, dand de implicare personala si de transparenta.
Restructurarea creditelor vechi in incercarea de a mentine sub control volumul tot mai mare de provizioane s-a dovedit una dintre principalele griji ale sefului BCR in 2009 si 2010.
El a avut de luptat si cu reactiile clientilor nemultumiti de aplicarea OUG 50, sprijiniti de cativa avocati interesati de publicitate si bani.
Britanicul s-a dovedit si unul dintre cei mai activi bancheri in perioada de criza, propunand, din calitatea de membru al Consiliului Investitorilor Straini, o serie de masuri pentru a revenirea economiei din recesiune, una dintre cele mai importante si de succes fiind continuarea programului Prima Casa.
Bruynseels a propus autoritatilor si alte masuri de iesire din recesiune, prcum initierea unor programe de parteneriat public-privat in domeniul infrastructurii sau intensificarea atragerii fondurilor europene.
Bruynseels se dovedeste si unul dintre cei mai optimisti bancheri, o atitudine ce s-a reflectat si in actiunile bancii in perioada de criza. Aceasta a ramas in continuare liderul pietei in privinta promotiilor la creditele de consum, la cele ipotecare, inclusiv prin programul Prima Casa, la sustinerea diverselor programe si finantari pentru IMM-uri si companii.
De altfel, Bruynseels a anuntat, in vara acestui an, ca se observa o imbunatatire a activitatii clientilor, sugerand astfel o iesire treptata, lenta, cum spun economistii BCR, din recesiune.
Dominic Bruynseels (vezi profilul detaliat)
|
|