www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BERD ajusteaza drastic prognozele de crestere economica. Efectele negative ale crizei din Grecia se transmit in principal la nivelul bancilor

Autor: Bancherul.ro
2011-10-18 18:52
BERD a scazut prognoza de creştere economică a României pentru 2012 cu 2,7 puncte procentuale, de la 3,8% la 1,1%, din cauza expunerii mari la economia Greciei. De asemenea, banca avertizeaza cu privire la efectele negative ale crizei din Grecia prin intermediul relatiilor dintre banci.

Pentru 2011, BERD a modificat în scădere prognoza cu 0,4 puncte procentuale, la o creştere economică de 1,5%.

Pentru Ungaria prognoza a fost modificata de la 2,8% la 0,5%, pentru Bulgaria de la 3,7% la 2,3%, pentru Polonia de la 3,5% la 2,3%, pentru Slovacia de la 2% la 0,5%, pentru Estonia de la 4,1% la 2,6%.

BERD estimeaza ca media cresterii economice in Europa Centrala si de Est va fi de 1,7% in 2012, fata de 3,4% cat a fost estimarea initiala, iar pentru tarile din Sud-Estul Europei prognoza a fost revizuita de la 3,7% la 1,6%.

„Până de curând, economia României a fost pe cale de a înregistra o creştere modestă în 2011 şi o creştere mult mai robustă în 2012. Cu toate acestea, încetinirea în zona euro are deja un efect inhibitor semnificativ asupra exporturilor romanesti în această regiune (deşi exporturile în afara zonei euro se mentin destul de bine), iar o reducere suplimentara este posibilă în următoarele luni”, noteaza BERD.

„Criza din Grecia are un efect negativ în principal prin intermediul relatiilor bancare transfrontaliere, insa mentinerea sprijinului de la FMI furnizeaza un tampon important”, adauga BERD.