www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Serviciul BCR de tranzactii pe mobil (good.bee) a ajuns la 50.000 de clienti

Autor: Bancherul.ro
2011-10-17 15:48
good.bee Tranzacţii mobile din grupul Banca Comercială Română (BCR) a depăşit astăzi pragul de 50.000 de clienti, numărul crescând rapid, cu 61% de la începutul acestui an, anunta banca intr-un comunicat.

Clientul cu numărul 50.000 este din Craiova, în vârsta de 18 ani, şi face parte din categoria persoanelor tinere care intră pentru prima dată în rândul utilizatorilor de servicii bancare cu Pachetul good.bee.

Serviciul good.bee se adreseaza cu precadere persoanelor care nu au relaţii cu o banca şi nu au acces facil la o unitate bancară. Este foarte uşor de înţeles şi de folosit de către utilizatori, beneficiarii având vârste între 14 şi 97 de ani!!!

“Ca lider al băncilor din Romania avem misiunea să facilităm tuturor accesul la servicii financiare sigure, simple şi convenabile. Cu good.bee Tranzacţii mobile ducem banca la clienţii care fie nu aveau acces rapid la o unitate bancară, fie considerau produsele bancare prea complicate sau prea scumpe. Depăşirea pragului de 50.000 de clienţi confirmă faptul ca am reuşit să câştigăm încrederea acestora şi să ajungem în locuri în care bankingul nu a mai ajuns niciodată. Avem în vedere dezvoltarea unei relaţii pe termen lung cu aceşti client”, a declarat Cătălin Moise, Director General good.bee Service RO.

Iniţial o subsidiară a holdingului good.bee, deţinut de către Erste Group şi Fundaţia ERSTE, compania good.bee Service RO s-a lansat pe piaţa românească în martie 2009, oferind prin Pachetul good.bee accesul la servicii bancare de bază: un cont curent în lei la BCR pentru a primi venituri sau a ţine banii în siguranţă, un card de debit Visa Electron pentru retrageri de numerar şi cumpărături şi serviciul de good.bee Tranzacţii mobile pentru a obţine informaţii despre fondurile proprii, a primi şi trimite bani sau a plăti facturi prin intermediul telefonului mobil.

Deschiderea contului, obţinerea cardului şi activarea serviciului Tranzacţii mobile se realizează pe loc cu pachetul good.bee, oriunde în Romania, fără deplasarea la bancă, prin intermediul unei reţele de aproape 600 de agenţi mobili. Serviciul de mobile banking este operaţional 24 de ore din 24, în fiecare zi a anului, atât în week-end, cât şi în zilele libere legale. Transferul de bani între conturile a doi beneficiari ai pachetului good.bee se face instantaneu, în orice moment al zilei.

Informaţii despre clienţii good.bee Tranzacţii mobile

Din cei peste 50.000 de clienţi ai good.bee Tranzacţii mobile, aproximativ 40% se află departe de bancă, în mediul rural sau orase mici şi beneficiază de avantajul de a avea acces la banii lor şi prin intermediul telefonului mobil. Produsul este bine primit de persoanele tinere şi foarte tinere; aproximativ 55% din clienţi au vârsta sub 25 de ani, inclusiv persoane cu vârsta între 14 - 18 ani.

Persoanele foarte tinere utilizează good.bee Tranzacţii mobile pentru a primi alocaţia sau banii de la părinţii sau rudele aflate la distanţă, dar şi pentru a-şi construi mici afaceri: deşi are doar 16 ani, Bernadette este reprezentant al unei companii de cosmetice în satul Bretcu şi işi plăteşte direct de pe mobil, prin good.bee Tranzacţii mobile, facturile către compania de cosmetice, fără a se mai deplasa kilometri întregi până la poştă sau o sucursală bancară.

Simplitatea în utilizare este apreciată şi de către seniori, care utilizeaza good.bee Tranzacţii mobile pentru a primi pensia, a primi sau a trimite bani către persoanele apropiate, precum şi pentru a verifica soldul sau a reîncărca cartela telefonica prin intermediul telefonului mobil. Una din cei mai în vârstă clienţi activi good.bee are 76 de ani, locuieşte în satul Valea Lupului şi utilizează serviciul de pe mobil inclusiv pentru a face transferuri de bani.

Clienţii good.bee Tranzacţii mobile fac parte în special din următoarele segmente de populaţie: persoane din zonele rurale (fermieri – pentru subvenţiile APIA, mici antreprenori, persoane care beneficiază de asistenţă socială, angajaţii primariilor şi a Consiliilor Locale, profesori), adolescenţi, studenţi.

Informaţii despre utilizarea Pachetului good.bee

Aproximativ jumătate din numărul de operaţiuni realizate de către utilizatorii Pachetului good.bee au loc prin intermediul telefonului mobil, cealaltă jumătate fiind operaţiuni cu cardul ataşat. Cele mai folosite operaţiuni de pe telefonul mobil sunt interogarea de sold, transferul good.bee – transferul de bani instantaneu pe baza numărului de telefon mobil între utilizatorii good.bee şi plata facturilor pe bază de şabloane. Valoarea medie a unui transfer între clienţii good.bee a fost în luna septembrie 2011 81 lei, facilitatea fiind utilizată în mod special de către persoane înrudite: transferuri de bani între soţi sau de la părinţi către copii. Plata facturilor a fost îmbunătăţită în 2011 prin adaugarea de noi şabloane de plata a utilitătilor, astfel că valoarea medie a facturii plătite prin serviciul de mobile banking good.bee depăşeşte 100 de lei.

Cardul de debit BCR good.bee ce face parte din pachetul de servicii bancare este utilizat atât pentru operaţiuni la bancomat, cu o valoare medie a retragerii de numerar de 207 lei, cât şi pentru cumpăraturi în magazine sau pe Internet, cu o valoare medie de 82 de lei.

Pentru mai multe detalii despre modul de utilizare, precum şi informaţii despre comisioanele aferente fiecărui tip de tranzacţie, utilizatorii pot accesa site-ul www.goodbee.ro sau pot apela serviciul Suport Clienţi la *4146 (tarif normal din reţelele Orange şi Vodafone) sau la 021 266 77 00 (tarif normal din alte reţele), de luni până vineri între 8:00 – 22:00, sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale între 9:00 – 18:00.