Agricultorii se revolta impotriva Danone |
Autor: Bancherul.ro 2008-06-05 21:34 |
|
Federatia Agrostar si Sindicatul Crescătorilor de Taurine din România pichetează, vineri, Ambasada Frantei si fabrica de lapte Danone, în semn de protest fată de comportamentul companiei în relatiile contractuale cu fermierii, a informat, joi, Agrostar.
"Scopul pichetelor este de a exprima revolta fermierilor fată de comportamentul dictatorial al companiei Danone în relatiile contractuale. Contractele comerciale sunt impuse fermierilor români fară negocieri si sunt reziliate uniform de companie", se precizează în comunicatul remis de Agrostar, joi, pentru NewsIn.
Agrostar cere demiterea echipei de conducere a companiei si schimbarea politicii pe care investitorul francez o are fată de fermierii români. Potrivit Agrostar, dacă revendicările nu sunt solutionate, pichetarea Ambasadei Frantei si a fabricii Danone va continua până în data de 30 iunie, iar de la 1 iulie fermierii vor sista livrarea laptelui.
Federatia Agrostar si Sindicatul Crescătorilor de Taurine din România pichetează, vineri, Ambasada Frantei si fabrica de lapte Danone. Pichetele se desfăsoară simultan, în intervalul 11.00- 14.00.
|
|