Dexia este salvata din nou de guvernele din Franta, Belgia si Luxemburg |
Autor: Bancherul.ro 2011-10-09 21:41 |
|
Guvernele din Franţa, Belgia şi Luxemburg au convenit asupra unui plan de salvare a bancii Dexia, in pericol sa devina prima victima a crizei datoriilor suverane, transmit agentiile de presa internationale.
Prim-ministrul francez Francois Fillon, omologul său belgian Yves Leterme şi Luc Frieden, ministrul de finanţe al Luxemburgului, tara in care Dexia are o prezenţă importanta, au găsit o soluţie pentru salvarea grupului financiar franco-belgian.
"Guvernele şi-au reafirmat solidaritatea în găsirea unei soluţii pentru a asigura viitorul Dexia", potrivit unei declaraţii facuta publica după două ore de discuţii la Palatul Egmont din Bruxelles, acelasi loc in care s-a discutat anteriorul plan de salvare a Dexia în anul 2008.
"Soluţia sugerată va fi prezentata conducerii Dexia pentru aprobare", se mai spune in comunicat, fără a se oferi detalii cu privire la planul de salvare.
|
|