www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Un fost politist, pensionat de 15 ani, a ajuns seful CSA

Autor: Bancherul.ro
2011-09-28 10:43
Constantin Buzoianu, un fost poliţist ieşit la pensie de 15 ani, a fost ales aseară de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor în funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). El a fost votat cu 230 de voturi "pentru" şi numai 4 "împotrivă", scrie ZF.ro

Decizia este la fel de nefericită ca şi cea luată de comisiile de specialitate ale Parlamentului săptămâna trecută, când acestea au avizat numirea în această poziţie extrem de importantă a lui Romeo Comăniciu, director al sucursalei din Braşov a societăţii Astra, un tânăr neexperimentat şi cu un CV subţire.

Şeful CSA este practic în asigurări pe aceeaşi treaptă cu Guvernatorul BNR în sistemul bancar.

Constantin Buzoianu, 62 de ani, lucrează de mai mulţi ani la CSA, ca vicepreşedinte, dar experienţa sa în domeniul asigurărilor este discutabilă, în condiţiile în care a avut foarte puţine apariţii publice în care să trateze problemele din piaţa asigurărilor. Din funcţia de vicepre­şedinte al CSA, el trebuia să se ocupe de asigurările de răspundere civilă auto (RCA), un segment care reprezintă circa un sfert din această piaţă.