www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Parlamentul ungar a adoptat legea pentru rambursarea creditelor in franci la un curs scazut

Autor: Bancherul.ro
2011-09-20 14:43
Parlamentul ungar a adoptat luni seara un proiect de lege ce permite rambursarea la o rată de schimb preferenţială a datoriilor contractate în valute străine, în special în franci elveţieni, transmite AFP.

Propusă de guvernul de centru-dreapta, care beneficiază de o majoritate de două treimi în parlament, iniţiativa legislativă a primit 277 de voturi pentru, nouă împotrivă şi 30 de abţineri, precizează agenţia ungară MTI.

Potrivit proiectului, cetăţenii ungari cu datorii în aceste valute vor putea să plătească rambursarea integrală a datoriilor la o paritate de 180 de forinţi pentru un franc elveţian şi 250 de forinţi pentru un euro, în timp ce ratele actuale de schimb sunt de 234 forinţi pentru un franc elveţian şi de 280 de forinţi pentru un euro.

Ei au termen până la 30 decembrie pentru a depune cererile la bănci, după care vor avea un răgaz de 60 de zile pentru rambursarea datoriei.

Datornicii vor putea avea acces la credite în forinţi pentru a-şi plăti tranzacţiile, fapt ce înseamnă reconvertirea creditelor în moneda naţională.

Posibilitatea rambursării, iniţiată de premierul Viktor Orban, a provocat, după anunţarea ei săptămâna trecută, o vie reacţie în Austria, ale cărei bănci sunt foarte implicate în Ungaria.

La rândul ei, Uniunea Europeană a avertizat că acest proiect de lege ar putea fi ilegal, ar dezechilibra piaţa creditelor şi frâna timida creştere economică a Ungariei.

Aproximativ un milion de cetăţeni ungari se confruntă în ultimele luni cu dificultăţi în achitarea datoriilor ca urmare a puternicei aprecieri a francului elveţian. Guvernul de la Budapesta este de părere că numai 150.000 până la 300.000 dintre aceştia să vor folosi de oportunitatea care a fost creată.